La nivel global, India este cea mai afectată țară de pandemia COVID-19. Specialiștii spun că situația critică a numărului mare de infectări și decese are ca principală cauză noua tulpină indiană a virusului Sars-Cov-2.
Organizația Mondială a Sănătății anunță că tulpina indiană care a dus la crearea unei situații critice în India a fost indentificată în peste 17 țări, printre care și SUA, Belgia, Elveția sau Italia.
Tulpina indiană a virusului conține două mutații cu proteina spike, fapt ce poate scădea eficiența anticorpilor.
Doar 2% din populația Indiei este vaccinată până în acest moment, guvernul adoptând o atitudine relaxată în gestionarea pandemiei și ridicând restricțiile după încheierea primului val al pandemiei.
Situația sanitară este una îngrijorătoare, mulți pacienți fiind nevoiți să aștepte zeci de ore sau zile în fața unităților de primiri urgențe din cauza lipsei de locuri sau de echipamente necesare. Mai multe țări, printre care și România, s-au oferit să ajute poporul indian prin trimiterea de butelii de oxigen și materiale sanitare.
"Variantă de interes", și nu "de îngrijorare"
Oamenii de știință rămân rezervați în a trage concluzii și spun că lucrurile trebuie privite mai în detaliu.
"Varianta indiană este încadrată la acest moment de OMS în categoria "variante de interes", nu în categoria "variante de îngrijorare", unde se află variantele B.1.1.7 și B.1.351, britanică și sud-africană", spune dr. Marius Geantă, președintele Centrului pentru Inovație în Medicină.
Aceasta înseamnă că, deocamdată cel puțin, nu este considerată ca fiind mai periculoasă, cu o contagiozitate mai mare, mai letală sau insensibilă la imunizările prin vaccinare.
"Cele trei tulpini au circulat și circulă intens, fiind responsabile toate trei de creșterea numărului de cazuri la un nivel-record - un caz de COVID-19 din 3 diagnosticate provine, în acest moment, din India. Analize recente sugerează o competiție pentru supremație, în India, între variantele B.1.1.7 și B.1.617", adaugă dr. Geantă.