Un studiu efectuat în Israel, țara care și-a vaccinat mare parte a populației, confirmă că tulpina britanică a Sars-Cov-2 este mult mai contagioasă decât varianta inițială a virusului. Această tulpină este dominantă și în România.
Studiul, făcut de cercetătorii de la Universitatea din Tel Aviv, a fost publicat în revista Cell Reports Medicine.
În cadrul cercetării au fost evaluate 300.000 de probe de coronavirus prelevate în Israel, fiind analizată evoluția celor două variante în decembrie și ianuarie.
Rezultatele au arătat că un purtător al virusului cu varianta inițială infectează, în medie, o persoană. În schimb, o persoană infectată cu varianta britanică infectează aproape 1,5 persoane. Mai mult, în decurs de șase săptămâni, varianta britanică a crescut de la 5% la 90% din cazurile pozitive confirmate.
”Pentru a explica această creștere dramatică, am comparat rata de reproducere a virusului (inițial) SARS-CoV-2 cu cea a variantei britanice. Am descoperit astfel că varianta britanică este cu 45%, de aproape 1,5 ori, mai contagioasă”, a anunțat profesorul Ariel Munitz de la Departamentul de Imunologie și Microbiologie Clinică al Universității din Tel Aviv, potrivit agenției EFE.
Acesta este unul dintre primele studii care au la bază informații reale privind contagierile și confirmă, așa cum se suspecta, că tulpina britanică este mult mai contagioasă decât varianta inițială a coronavirusului.
Coordonatorul cercetării, profesorul Moti Gerlitz, anticipează că varianta britanică va deveni predominantă la nivel mondial.