Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a exprimat disponibilitatea semnării unui nou acord nuclear cu Iranul, unul diferit de tratatul precedent, care a fost "un dezastru", informează site-ul agenției Reuters.
"Vom vedea ce se întâmplă, dar suntem pregătiți să facem un acord real, nu acordul care a fost semnat de Administrația precedentă, care a fost un dezastru", a declarat Donald Trump marți seară, într-un discurs rostit la un eveniment al Veteranilor de război.
Donald Trump a decis acum câteva luni retragerea Statelor Unite din Acordul nuclear semnat de marile puteri cu Iranul, potrivit Mediafax.
Luni, Donald Trump amenințase Iranul. "Să nu mai amenințați niciodată Statele Unite, altfel veți suporta consecințe pe care puțini în istorie le-au mai suportat", semnalase Donald Trump prin Twitter, după ce președintele iranian Hassan Rouhani transmisese că orice conflict cu SUA va fi unul major.