Actual· 2 min citire

Trump, o nouă declarație șocantă: Nici kurzii "nu sunt niște îngeri"

Trump, o nouă declarație șocantă: Nici kurzii "nu sunt niște îngeri"

Trump, o nouă declarație șocantă: Nici kurzii "nu sunt niște îngeri"

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 16 oct. 2019, 19:27

Trump, acuzat că subminează obiectivele tradiționale ale Washingtonului în Siria, susține că nici kurzii 'nu sunt niște îngeri'

Președintele american Donald Trump a apreciat miercuri că kurzii, împotriva cărora Ankara a lansat o ofensivă în nord-estul Siriei după retragerea trupelor americane din această regiune, nu sunt 'niște îngeri', notează AFP.

'Kurzii sunt foarte bine protejați', a declarat Donald Trump de la Casa Albă, în timp ce miliardarul republican este acuzat, atât în SUA, cât și de către aliații săi din străinătate, de a-i fi 'abandonat' pe kurzi.

Între altele, ei nu sunt niște îngeri', a adăugat el, în timp ce vicepreședintele Mike Pence urmează să decoleze în cursul serii la Ankara pentru a se întâlni cu președintele turc Recep Tayyip Erdogan.

Aliați abandonați, un regim din Damasc care câștigă teren și adversari, precum Iranul și Rusia, gata să își consolideze influența: deciziile lui Donald Trump din Siria subminează toate obiectivele tradiționale ale SUA, notează experți citați de AFP.

'Suntem în fața unei situații care era previzibilă de un an, dar care este gestionată în asemenea mod încât toate cele mai grave consecințe ce generau temeri devin realitate', afirmă expertul Robert Malley, președintele International Crisis Group.

'Există desigur un mare risc de recrudescență a Statului Islamic și de-a vedea evadând teroriști periculoși' din închisorile păzite de kurzi, care acum sunt prinși în riposta împotriva ofensivei turce, afirmă și Elizabeth Dent, expertă a think tank-ului Middle East Institute.

Acțiunile administrației americane, potrivit acesteia, 'îl întăresc din punct de vedere politic pe Bashar al-Assad', oferindu-i oportunitatea de a ocupa după mulți ani zone din Siria care scăpau controlului regimului.

Dorința de dezangajare în Siria a președintelui american satisface interesele mai multor actori disparați care speră într-o plecare a SUA, de la Turcia și regimul de la Damasc la Iran și Rusia, conform analiștilor citați.

Cu toate acestea, US Army menține încă 150 de militari la baza Al-Tanf, în sudul Siriei, percepută adesea ca fiind strategică pentru a împiedica Iranul de a închide un fel de 'arc șiit'spre Marea Mediterană.

Plecarea pripită a forțelor americane din Siria poate întări disconfortul unor aliați ai Statelor Unite, începând cu Arabia Saudită, pentru care Iranul este principalul inamic. În mod ironic, președintele rus Vladimir Putin s-a bucurat de o primire regală luni la Riad, potrivit Agerpres.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News