Președintele american, Donald Trump, a impus joi taxe pe importurile de oțel și de aluminiu, ignorând avertismentele repetate ale mai multor aliați, în frunte cu Uniunea Europeană, asupra riscurilor unui război comercial cu consecințe imprevizibile, transmite AFP, citată de Agerpres.
După mai multe zile de intense speculații, Trump a semnat, la Casa Albă, documentele controversate care marchează o schimbare protecționistă clară, notează AFP, la 13 luni de la preluarea puterii.
Aceste taxe, de 25% pe importurile de oțel și de 10% pentru cele de aluminiu, vor intra în vigoare în 15 zile.
"Îmi respect o promisiune făcută în campanie", a spus Donald Trump, asigurând că Statele Unite au fost, timp de decenii, victime ale unor practici comerciale pe care el le-a asimilat unei "agresiuni".
Decizia de joi a fost anunțată în aceeași zi în care 11 state au resuscitat, în Chile, Parteneriatul Trans-Pacific (TPP), considerat terminat în urmă cu un an odată cu retragerea Statelor Unite.
Canada, primul partener comercial și primul furnizor de oțel al Statelor Unite, va fi totuși exceptată "pentru moment", la fel ca și Mexicul. O decizie pe termen mediu privind cele două țări vecine SUA va depinde în special de rezultatul negocierilor în curs asupra Acordului de liber-schimb nord-american (NAFTA).
"Dacă găsim un acord, nu vor exista taxe pentru Canada și Mexic", a arătat președintele SUA.
Casa Albă a precizat că toate țările vizate vor putea începe discuții cu Statele Unite pentru a negocia, la rândul lor, o eventuală exceptare.
"Vom da dovadă de multă flexibilitate", a asigurat Trump, în prezența mai multor lucrători din sector, cu casca în mână.
Anunțul de joi privind tarifele vamale la oțel și aluminiu a dat naștere unei veritabile fronde chiar în rândul parlamentarilor republicani, unii dintre aceștia neîmpărtășind opinia lui Trump conform căreia războaiele comerciale sunt "bune și ușor de câștigat".
Principalul său consilier economic, Gary Cohn, a demisionat marți ca urmare a opoziției sale la asemenea măsuri.
La câteva minute după ceremonia semnării, președintele republican al Camerei Reprezentanților, Paul Ryan, și-a exprimat în termeni foarte clari dezaprobarea, temându-se de "consecințele neprevăzute", în timp ce senatorul republican, Jeff Flake, a anunțat depunerea în curând a unei propuneri legislative vizând anularea acestor taxe.
Amintind președintelui american că Uniunea Europeană este un "aliat apropiat" al Statelor Unite, comisarul european al Comerțului, Cecilia Malstrom, a apreciat joi seara că UE "ar trebui să fie scutită" de aceste taxe. "Voi cere mai multă claritate pe această chestiune în zilele următoare", a adăugat ea, pe Twitter.
Europenii exportă anual în Statele Unite oțel în valoare de aproximativ 5 miliarde de euro și aluminiu, de 1 miliard de euro.
Înaintea promulgării acestor taxe, UE a pregătit o ripostă, detaliind o listă de produse americane ce ar putea fi taxate la rândul lor, pentru a compensa pierderile cauzate industriei europene.
Și Brazilia, al doilea furnizor de oțel în SUA, a declarat că intenționează să-și "protejeze interesele".
China și-a exprimat "opoziția fermă", denunțând un "atac deliberat la adresa sistemului comercial multilateral".
Japonia, unul dintre principalii aliați ai Statelor Unite, a spus că se teme de "un impact grav (...) asupra economiei mondiale". "Vom lua măsurile adecvate după studierea cu atenție a consecințelor asupra economiei japoneze", a arătat ministrul nipon de Externe, Taro Kano.