Mai multe trenuri de călători au rămas blocate pe traseu sîmbătă seara din cauza copacilor căzuți peste liniile de cale ferată, anunță CFR. Este vorba de cel puțin 8 trenuri de călători care erau blocate din cauza furtunilor și vijeliilor care au provocat smulgerea copacilor care au căzut peste liniile de cale ferată în mai multe zone din județele Cluj, Brașov, Iași, Mureș.
Circulația trenurilor între stațiile Ilva Mare - Măgura Ilvei/Iași și pe segmentul feroviar Deda - Deda Bistra - Răstolița - Lunca Bradului a fost oprită temporar, din cauza copacilor prăbușiți pe calea ferată, a informat sâmbătă seara CFR SA.
Pentru asigurarea continuității traficului feroviar în zonele afectate, au fost trimise și locomotive Diesel, care vor dubla trenurile, în situația în care sistemul de alimentare cu energie electrică nu poate fi repus sub tensiune. CFR SA transmite scuze călătorilor pentru disconfortul creat, asigurându-i în același timp că echipele de intervenții ale companiei depun toate eforturile necesare pentru remedierea, în cel mai scurt timp posibil, a oricărui deranjament înregistrat pe calea ferată, astfel încât circulația trenurilor să se reia în condiții optime de trafic", precizează reprezentanții CFR SA.
ZONELE în care circulația trenurilor a fost AFECTATĂ
În județul Iași, vijeliile au afectat traficul feroviar.sâmbătă seara. Trenurile staționează în gări, din cauza copacilor prăbușiți pe calea ferată.
CFR a anunțat că circulația trenurilor între stațiile Ilva Mare - Măgura Ilvei este oprită temporar, sâmbătă seara, din cauza copacilor prăbușiți pe calea ferată.
Trenul IR 1765 a staționat în gara Lunca Ilvei. Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a transmis, ulterior, că la ora 22.21 s-a redeschis secția CF Ilva Mare - Măgura Ilvei, trenul IR 1765 și-a reluat circulația, urmând să ajungă la destinație cu o întârziere de 80 de minute.
Pe raza Regionalei CF București, între stațiile Zăvestreni - Videle, pe firul I, sunt copaci căzuți în gabarit. În această zona, trenurile nu staționează, acestea fiind retrasate să circule pe firul II, potrivit anunțului CFR.
Circulația feroviară între Deda - Deda Bistra - Răstolița - Lunca Bradului, din județul Brașov, este oprită temporar, sâmbătă seara, din cauza copacilor prăbușiți pe calea ferată. Astfel, trenul 367-2 care tranzita intervalul de stații Deda - Deda Bistra va fi retras în stația Deda. Două trenuri de călători (IR 1944 și R 4146) au fost oprite temporar în stațiile Râpa de Jos și Sieu.
Echipele de intervenție ale SRCF Brașov vor acționa cu două drezine pantograf, îndrumate din stațiile Deda, respectiv Răstolița, pentru eliberarea gabaritului, verificarea liniei de contact și remedierea eventualelor deranjamente constatate la sistemul de alimentare cu energie electrică.
Totodată, lipsă tensiune în linia de contact este semnalată la această oră și între stațiile Deda - Monor Gledin (spre Cluj), linie simplă, din cauza unui copac căzut pe calea ferată, în zona stației Râpa de Jos.
În județul Mureș, vremea nefavorabilă a dus, tot sâmbătă seara, la oprirea unui tren de călători, în Defileul Toplița-Deda.
În urma căderii a doi copaci pe firele de tensiune pe raza localității Andreneasa, în momentul de față este un tren de călători oprit în dreptul localității Andreneasa, a anunțat ISU Mureș.
Alte două trenuri de călători (IR 1944 și R 4146) au fost oprite temporar în stațiile Râpa de Jos și Sieu, pentru a asigura intervenția drezinei pantograf.
La ora 22:26, s-a reluat traficul pe secția CF Deda - Monor Gledin.
Și în județul Cluj, circulația trenurilor între stațiile Iclod și Bonțida se realizează cu tracțiune Diesel, pe firul II, după ce un plop s-a prăbușit în gabaritul căii, a rupt linia de înaltă tensiune și stâlpul de susținere al firului de contact, aferent firului I de circulație. Din cauza acestor avarii, înregistrate la sistemul de alimentare cu energie electrică, patru trenuri de călători ( IR 15836, R 4095, R 4010 și IR 1831) care urmează să tranziteze zona, vor circula cu tracțiune Diesel, astfel încât să fie asigurată continuitatea în traficul feroviar.