Cadavrul carbonizat al unei femei a fost găsit, marți dimineața, de pompierii militari în casa sa din localitatea Valu lui Traian.
Cadavrul carbonizat al unei femei a fost găsit de pompierii militari în casa sa din localitatea Valu lui Traian, în timp ce aceștia interveneau, marți dimineață, pentru stingerea unui incendiu care cuprinsese locuința.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Constanța, Anca Chiriță, marți dimineață, în jurul orei 06,45 pompierii care au intervenit la localizarea și stingerea unui incendiu ce se manifesta violent la o casă din localitatea Valu lui Traian au descoperit în interiorul locuinței cadavrul carbonizat al unei femei despre care martorii oculari au relatat că locuia singură.
"Pentru limitarea și lichidarea efectelor focului au intervenit 11 pompieri cu două autospeciale de la Detașamentul Palas din cadrul ISU Dobrogea Constanța", a declarat Anca Chiriță.