Actual· 2 min citire

Tradiții și obiceiuri pentru Paștele românilor din 2020

paste 2020

paste 2020

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 16 apr. 2020, 12:22

Paștele este cea mai importantă sărbătoare a creștinătății, având parte, în țara noastră, de numeroase obiceiuri și tradiții, unele transmise din generație în generație. Sărbătoarea Învierii Domnului este un mare prilej de reunire a familiei în jurul mesei cu preparate tradiționale, dar și un motiv foarte puternic de bucurie și de optimism.

Creștinism versus sfânta tradiție

O credință larg răspândită pe teritoriul României este aceea că oamenii care pleacă din această lume în ziua de Paște merg direct în Rai, porțile acestuia fiind deschise în sfânta zi, și, de asemenea, având în vedere că cerurile se deschid, sufletele răposaților se întorc acasă, pentru a-i proteja pe cei dragi.

În noaptea de Paște, credincioșii obișnuiesc să meargă la biserică, să ia lumină și să cânte despre Învierea Domnului. Credincioșii aduc acasă „lumina” – lumânarea aprinsă direct de la cea aprinsă de preoți în sfântul Altar – , unii obișnuind să facă o cruce mică pe pragul de sus al ușii casei în care locuiesc sau pe peretele dinspre Est, afumându-l cu lumânarea.

Cei mai mulți dintre români păstrează lumânarea de la Paște și o aprind în timpul anului, în cazul unor mari necazuri, boli sau în situația unor feneomene meteo extreme. Mai mult, cei născuți în ziua de Paște se spune că vor avea o viață luminată și plină de noroc.

Simboluri pentru Sfintele Paști

Masa de Paște se construiește în mod tradițional din preparate din carne de miel – ciorbă, friptură sau drob. Mielul îl simbolizează pe Mântuitorul Iisus Hristos, care a fost sacrificat pentru salvarea omenirii. Un alt simbol al sărbătorii îl reprezintă Sfânta Pasca, preparată de obicei sâmbăta dimineața (cu o zi înainte de sărbătotoare), care este dusă pentru a fi sfințită la biserică la slujba de Înviere, alături de coșul bucatelor preparate pentru sărbătoare. A doua zi dimineața, o parte dintre credincioși, mănâncă din sfânta Pască în loc de anafură sau Sfintele Paști. Aceste obiceiuri nu se referă și la Paștele 2020, când există restricții de circulație din cauza COVID-19.

Obiceiuri de Paște Ortodox 2020

Se spune că de Înviere este bine ca oamenii să fie îmbrăcați cu o haină nouă, care ar simboliza purificarea. Sigur veți găsi prin garderobă haine pe care nu le-ați purtat încă și pe care să le luați pe voi la Sfântă sărbătoare a Paștelui 2020. De asemenea, nu este bine ca de Sfintele Paști să se doarmă, fiindcă restul anului va aduce stări de somn, ghinion sau recolte slabe în agricultură. O altă tradiție arată că dacă în ziua de Paști prima persoană care intră în gospodărie este un bărbat, acolo va exista noroc peste an.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Justitie