Anumite tradiții populare românești există și în zilele noastre. În materialul următor ți le prezentăm pe unele dintre cele mai populare.
Să nu mănânci în momentul când apune soarele, că te doare capul.
Nu‑i bine să dormi la asfințitul soarelui, că te îmbolnăvești. De vor cânta cocoșii după scăpătatul soarelui, se va schimba vremea în ziua următoare. Când se roșesc norii la apusul soarelui e a vânt.
Dacă înspre apus, după asfințitul soarelui, se arată o geană roșie, e semn că a doua zi va fi vreme frumoasă. Când asfințește soarele în senin, va fi vreme bună. Când se uită după asfințit soarele înapoi, are să se schimbe vremea sau are să fie vânt. Când sfârșitul soarelui se face în nori vremea, se va strica. La apusul soarelui, de ciripesc păsările în tufișuri, va fi timp bun câteva zile.
Se crede că seara apa‑i necurată și, aducând cineva seara apă în casă, trebuie să zică: „Binecuvântați apa!“ Iară cei din casă să răspundă: „Dumnezeu s‑o binecuvânteze“, și apoi abia devine ea curată. De împrumuți ciurul sau sita sara în sat, s‑o acoperi cu pestelca sau altceva, că‑i cu primejdie.
Să nu lași copiii să umble cu tăciuni aprinși prin casă seara. Seara nu se dă foc, cărbuni etc., din casă unde este copil mic, căci se crede că într‑alt fel copilul nu va dormi toată noaptea. Când uiți lingura sara în oală, noaptea nu poți dormi. Seara nu se dă gunoiul afară din casă, după ce se mătură, ci se păstrează într‑un colț, până a doua zi, că dai norocul afară, scrie antenasatelor.ro.