Topul plantelor care purifică aerul din locuințe

Topul plantelor care purifică aerul din locuințe
Studii efectuate de mai mulți specialiști au demonstrat că anumite plante de apartament îmbunătățesc calitatea aerului, reducând concentrația de toxine existente în spațiile locuite, cum ar fi benzenul, formaldehidele și amoniacul.
Unele plante de apartament nu sunt numai frumoase, dar te ajută și să îți împrospătezi aerul din casă, filtrând poluanții și dioxidul de carbon pe care îl expiri, eliberând oxigenul și crescând umiditatea.
Iată lista cu plantele de top recomandate de experți ca fiind cei mai eficienți luptători naturali împotrivă aerului toxic din locuințe:
Plante verzi: areca (chamaedorea), aglaonema, dracaena marginata, dracaena janet craig, dracaena warneczki, dracaena massageana, philodendron, epipremnum (scindapsus), sansevieria, ficus elastică, ficus alii, iederă;
Plante cu flori: spatiphyllium, crizantemă, gerbera, azalea.
Ficusul, Crizantema și Aloe Vera purifică aerul prin eliminarea formaldehidei, o substanță toxică, inclusă de către oamenii de știință în clasa substanțelor probabil cancerigene. Formaldehida se găsește în mochete și în materialele din care sunt confecționate canapelele. Dacă te expui la o cantitate mare de formaldehidă într-un timp scurt, poți avea iritații ale nasului, ochilor și gâtului, dureri de cap, dar și tulburări ale somnului.
Filodendronul absoarbe substanțele nocive folosite la tratarea lemnului de mobilă.
Dracena absoarbe benzenul și substanțele volatile din vopseluri, lacuri și adezive din atmosferă.
Feriga contribuie la sporirea umidității din aer prin procesul de transpirație. Dacă ai pisică, renunță la ferigă pentru frunzele ei sunt toxice pentru patrupedul tău. Și palmierul reglează nivelul umidității din locuința ta.
Chlorophytum (voalul miresei, planta-păianjen) are capacitatea de a absoarbi în cateva zile 90% din formaldehide și monoxid de carbon.
Spatiphyllium purifică aerul, absoarbe noxele din mediul înconjurător și te ferește de efectele nocive ale fumului de țigară. Este planta ideală pentru birou, dar și pentru reședințe, în special în dormitor.
Anthuriumul poate fi așezat în special în bucătărie, pentru că elimină amoniacul care se adună în încăperi.
Crassula are darul de a elimină energiile negative. Deci, dacă ești nervoasă și agitată, o astfel de plantă te poate înveseli.
Crinul Peace (Peace Lily) ajută la reglarea nivelului interior al umidității.
Sursă: frunza-verde.ro
Citește și:
- 23:22 - Donald Trump spune că are discuţii constructive cu Putin şi Zelenski: ”Sperăm că vom rezolva problema”
- 23:08 - Sebastian Burduja, scut pentru Ilie Bolojan: ”Va face ordine în energie”
- 22:46 - Premierul Ilie Bolojan, despre incendiul din comuna Soveja: ”Guvernul va aloca ajutoare familiilor lovite de nenorocire”
- 22:25 - Horoscopul zilei de luni, 27 aprilie 2026. Energii intense, echilibru între introspecție și interacțiune
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














