Actual· 2 min citire

Topul celor mai sigure companii aeriene din lume. Pe ce loc se situează Taromul

Topul celor mai sigure companii aeriene din lume. Pe ce loc se situează Taromul

Topul celor mai sigure companii aeriene din lume. Pe ce loc se situează Taromul

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 6 ian. 2016, 12:20

Doar șase companii aeriene europene se regăsesc în Top 20 cei mai siguri transportatori aviatici pentru anul 2016, potrivit unui clasament recent. Lider este Qantas Airlines, din Australia.

Compania australiană este în fruntea listei pentru al treilea an la rând, fără niciun accident fatal în epoca avioanelor supersonice, scrie Mirror, citând topul AirlineRatings.com, scrie Ziare.com.

Printre cele mai sigure 20 de companii aeriene se regăsesc doar 6 din Europa - Finnair, KLM, Lufthansa, Scandinavian Airline System, Swiss și Virgin Atlantic.

Pe lângă compania australiană, celelalte 13 din Top 20 sunt, în ordine alfabetică: Air New Zealand, Alaska Airlines, All Nippon Airways, American Airlines, Cathay Pacific Airways, Emirates, Etihad Airways, EVA Air, Hawaiian Airlines, Japan Airlines, Singapore Airlines, United Airlines și Virgin Australia.

De asemenea, a fost realizat și un Top 10 al celor mai sigure companii aeriene low-cost, unde se află 4 operatori europeni - Aer Lingus, Flybe, Thomas Cook și TUI Fly - și 6 din afară Europei - HK Express, Jetblue, Jetstar Australia, Virgin America, Volaris și Westjet.

AirlineRatings.com nu realizează un clasament numeric al celor mai sigure companii aeriene, diferențele dintre ele fiind foarte mici, însă este selectată o singură companie pentru a fi desemnată cea mai sigură.

Sunt luați în calcul mai mulți factori, iar istoricul operațiunilor este analizat alături de cel al incidentelor, precum și date furnizate de organisme guvernamentale și asociații privind istoricul accidentelor companiei respective.

Dintre cele 407 companii aeriene incluse în studiu, 148 au maximum de stele privind siguranță, șapte, însă aproape 50 transportatori aerieni au trei sau chiar mai puține.

Există 10 companii aeriene cu doar o stea în ce privește siguranță - din Indonezia, Nepal și Surinam.

Compania TAROM se află printre cele 148 de țări cu șapte stele la capitolul siguranță, potrivit AirlineRatings.com, în timp ce la capitolul "produse și servicii" ale companiei are doar trei stele și jumătate din șapte. Acestea sunt acordate luându-se în calcul în ce măsură sunt incluse, printre altele, mijloace de petrecere a timpului în timpul zborului, mesele oferite, băuturile și alte obiecte pentru pasageri, precum paturi și perne, toate în prețul biletului.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News