TOPUL celor mai puțin vizitate țări din lume

TOPUL celor mai puțin vizitate țări din lume
Republica Moldova a fost inclusă în Topul 10 al unor țări frumoase care atrag însă cel mai mic număr de turiști din lume, alcătuit de Organizația Mondială a Turismului (United Nations World Tourism Organization/ UNWTO), potrivit Mediafax.
Nisipul alb al plajelor, ape azurii, lipsa aglomerației și experiențe culturale unice se regăsesc în planurile oricărui turist care își dorește o vacanță perfectă, însă în mod surprinzător, țările care pot să ofere toate acestea se numără printre cele mai puțin vizitate destinații turistice.
În timp ce Franța, Statele Unite, Spania, China și Italia sunt în top cinci ale celor mai vizitate state de pe planetă, atrăgând zeci de milioane de turiști anual, unele dintre cele mai spectaculoase priveliști din lume sunt ocolite de turiști, potrivit dailymail.co.uk.
Unele destinații, cum ar fi Palau, în vestul Pacificului sau Niue, în sudul aceluiași ocean, ar putea fi locuri apreciate de milioane de turiști dacă nu ar exista barierele naturale pe care doar câteva mii de turiști annual se încumetă să le înfrunte.
Iată 10 destinații care au atras cei mai puțin turiști anul trecut, potrivit datelor Organizației Mondiale a Turismului.
10. Palau
105.000 vizitatori în 2013
Poziția geografică ar fi singura explicație pentru faptul că în top a fost inclusă această națiune independentă cu 21.000 de locuitori care ocupă un arhipelag împrăștiat pe 250 de insule din vestul Pacificului.
Dacă ar opera și aici companiile aeriene low-cost, zona ar fi plină de turiști. Pentru un turist britanic, de exemplu, a ajunge pe insula Koror, cea mai populată din arhipelag, înseamnă un zbor cu escale la Seul, Taipei și Guam. Însă calmul locurilor și abundența vietăților exotice, justifică efortul.
De obicei, aceia care se aventurează până aici doresc să se scufunde printre uimitoarele recife de corali, epave și peșteri înconjurate de pești tropicali viu colorați și multe alte vietăți marine.
Pe uscat, vizitatorii sunt întâmpinați de păsări exotice, variate tipuri de orhidee și localnici foarte de prietenoși.
9. Republica Moldova
96.000 de vizitatori în 2013
Situată între România și Ucraina, Republica Moldova nu a cunoscut vremuri prea bune după obținerea independenței față de Uniunea Sovietică, la începutul anilor 90. Ea nu a evoluat prea mult de atunci, fiind afectată de război civil și instabilitate financiară, astfel că eforturile de a atrage turiști nu au avut prea mare succes.
Dar poate că de aici rezultă și farmecul aparte al acestor locuri. Imaginea încremenită e epocii sovietice pe care o întâlnim în Transnistria, peisajele nealterate, istoria unică, mănăstirile din peșteri și o industrie dinamică a vinurilor, se numără printre atracțiile pe care le are Moldova de oferit.
8. Timorul de Est
78.000 de vizitatori în 2013
Timorul de Est este o altă țară cu un trecut politic agitat, dar ale cărui priveliști uimitoare merită să fie văzute înainte ca acestea să devină atracții turistice populare.
Soare, mare, plaje izolate și munți își așteaptă vizitatorii și pasionații de expediții montane și ciclism.
Acestă națiune, al cărei buget se bazează mai ales pe veniturile din petrol, încearcă să își croiască propria identitate după obținerea inependenței față de Indonezia, în 2002.
7. Dominica
78.000 de vizitatori în 2013
Dominica oferă un paradis tropical liniștit, lipsit de plaje cu nisip alb și stațiuni aglomerate. Această insulă vulcanică, ce nu trebuie confundată cu Republica Dominicană, este situată în Antilele Mici și este recomandată iubitorilor de drumeții montane, izvoare sulfuroase și scufundări.
Localnicii sunt foarte încântați de oaspeți, turismul fiind un motor important al economiei locale. Lipsa curselor aeriene reprezintă o sursă de venit pentru cei care oferă alte variante de transport.
6. Sfântul Vicențiu și Grenadine
72.000 de vizitatori în 2013
Grăbiți-vă să ajungeți aici deoarece cifrele de mai sus sunt pe cale să fie depășite! Sfântul Vincențiu este bine populată, dar nu și Grenadine, un arhipelag de 31 de insule ce oferă plaje liniștite cu nisip alb și o apă albastră deosebită. Noile curse cu feribotul au făcut aceste zone mai accesibile.
În afară de plantațiile de banani, acest stat vrea să își crească veniturile din turism. Sfântul Vicențiu și Grenadine reprezintă o alternativă pentru mai cunoscutele Santa Lucia și Barbados. Aici au fost filmate și scene din filmul Pirații din Caraibe.
5. Anguilla
69.000 de vizitatori în 2013
Reprezentare perfectă a unei insule din Caraibe, această posesiune britanică aflată la este de Puerto Rico a reușit să scape mulțimilor de turiști. Această destinație nu este deloc ieftină.
Considerată o alternativă mai puțin luxoasă a celebrei St Bart, Anguilla încearcă să își păstreze specificul, în timp de casele de vacanță răsar pe marginea plajelor neatinse.
4. Liechtenstein
60.000 de vizitatori în 2013
A șasea cea mai mică țară din lume este totuși și cea mai bogată, ca venit pe cap de locuitor. Liechtenstein este destinația favorită a celor care doresc să își petreacă timpu în natură, fiind renumit pentru peisajele sale și satele pitorești.
Mărginit de Elveția și Austria, teritoriul principatului este situat în Alpi. Liechtenstein este un paradis pentru drumețiile montane și ciclism, în timpul verii și destinație perfectă, iarna, pentru schiorii care își permit.
3. Niue
7000 de vizitatori în 2013
Majoritatea locuitorilor din Niue au părăsit acestă mică insulă minunată, din cauza izolării.
În prezent doar 1400 de oameni mai trăiesc pe insulă, dar sunt foarte încântați să primească oaspeți.
Insula este ocupată, în proporție de aproximativ 20% de Rezervația Naturală Huvalu, formată din păduri virgine. Și dacă v-ați săturat să plătiți pentru internet, trebuie să știți că Niue a devenit, în 2003, prima țară care oferă, gratuit, internet fără fir.
2. Montserrat
7000 de vizitatori în 2013
O populară destinație turistică odinioară , această insulă din Altilele Mici nu a mai reușit să își revină dintr-o serie de dezastre naturale.
Uraganul Hugo a afectat, în 1989, peste 90% din construcțiile de pe insulă, iar în 1995 un vulcan adormit a erupt. Totuși acest din urmă dezastru a devenit una din cărțile de vizită ale insulei.
1. Kiribati
6000 de vizitatori în 2013
Kiribati este materializarea expresiei “la capătul lumii”. Cea mai apropiată zonă locuită sunt Insulele Hawaii, la cinci ore distanță. Arhipelagul a fost cunoscut și ca Insulele Gilbert, în perioada stăpânirii britanice. Vestigii ale luptelor teribile purtate în al doilea Război Mondial pot fi văzute pe aceste insule unde influența occidentală este minimă, cu excepția insulei Tarawa.
Localnicii trăiesc așa cum au făcut-o de-a lungul secolelor, ajutați de nucile de cocos, arborele de pâine și pescuit. Cele 33 de insulițe care alcătuiesc arhipelagul se întind pe o suprafață de 5.000.000 de kilometri pătrați în ocean. Insulele, care oferă priveliștea unor lagune turcoaz, pot fi explorate pe jos, cu bicicleta sau cu barca. Aici se află și cea mai mare zonă marină protejată din lume.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























