O asistentă medical din Australia a făcut o listă cu cele mai mari regrete ale bolnavilor aflați în stadiu terminal, în ultimele clipe de viață, în speranța că oamenii vor învăța niște lecții importante.
"Pacienții mei erau cei care mergeau acasă pentru a muri. Am trăit împreună cu ei câteva momente incredibile. Am stat cu ei în ultimele trei până la 12 luni din viețile lor", își începe povestea Bronnie Ware, pe Huffington Post.
"Oamenii cresc enorm atunci când se află față în față cu propria moarte. Am învățat să nu subestimez capaciatea fiecăruia de a crește. Unele schimbări au fost fenomenale. Fiecare a experimentat o varietate de emoții, așa cum era de așteptat. Mai întâi negare, apoi frică, apoi furie, remușcare, mai multă negare și, într-un final, acceptare.
Fiecare dintre pacienți și-a găsit însă pacea, înainte de a pleca dintre noi. Atunci când erau întrebați de regrete sau de lucruri pe care ar fi dorită să le facă altfel în viață, am observat câteva teme comune", scrie Ware, după care înșiră cele mai comune cinci dintre ele.
1. Aș fi vrut să am curajul să trăiesc o viață a mea, nu viața pe care alții o așteptau de la mine
2. Aș fi vrut să nu fi muncit atât de mult
3. Aș fi vrut să am curajul să îmi exprim sentimentele
4. Aș fi vrut să mențin o legătură mai strânsă cu pritenii
5. Aș fi vrut să-mi îngădui să fiu mai fericit