"Toate pânzele sus" - O evadare imaginară din Epoca de Aur

Mini-serialul i-a purtat pe români, cu suspans și umor, la bordul goeletei „Speranța”, dincolo de granițele ferecate ale regimului Ceaușescu, spre tărâmuri la care puteau doar să viseze. Totul a avut însă și un „preț” pentru actorii din distribuția filmului; dar ce preț colorat și frumos: artiștii s-au ales pentru toată viața cu „porecle”. Ion Besoiu va fi pentru totdeauna căpitanul Anton Lupan, Sebastian Papaiani va fi confundat cu Ieremia, pe Gherasim nu ți-l poți închipui altfel decât întruchipat de Ilarion Ciobanu, Jean Constantin este cel mai convingător Ismail cu putință, Adnana va avea întotdeauna chipul actriței Julieta Szönyi, George Paul Avram va fi pentru eternitate Haralamb, Cristian Șofron va rămâne Mihu, Ion Dichiseanu va fi, în memoria tuturor, Pierre Vaillant, prietenul cel atât de căutat, iar pe Spânu nici ca ni-l putem închipui sub altă înfățișare decât cea a lui Colea Răutu.
 
Ținând cont însă c-au existat și alte cărți și filme de aventuri în România, o întrebare se ridică: de ce filmul lui Mircea Mureșan a avut acest succes imens? Pelicula realizată în 1976 urmărește îndeaproape călătoria imaginată în roman de Radu Tudoran – acesta ar putea fi unul dintre răspunsuri. Dincolo de acesta însă, și foarte important, e faptul că filmului îi lipsesc cu totul elementele de propagandă comunistă. „Toate pânzele sus” respiră un aer de liberate, la care se adaugă exploatarea unor aventuri desfășurate pe mare; în plus, pelicula brevetează ideea unei prime călătorii a unui velier românesc către Patagonia – Țara de foc. E o poveste simplă, fără vârstă, scrisă într-un moment de grație și ecranizată sub aceleași auspicii divine.

Fonduri cât pentru șapte lungmetraje
Providențial pare, de pildă, faptul căatunci când regizorul Mircea Mureșan a propus ecranizarea romanului, la conducerea secției de cinema din TVR se afla nimeni altul decât marele actor de comedie Geo Saizescu. Și nu doar că regizorul a obținut aprobările necesare pentru realizarea filmului, dar pentru cele 12 episoade s-au alocat fonduri cât pentru șapte lungmetraje și o echipă tehnică de peste 100 de oameni.

Deși pelicula prezintă aventurile echipajului român în numeroase locuri din Marea Meditereană și Atlanticul de sud, filmările s-au desfășurat la Constanța, Sulina, Midia, unde directorul de imagine, Marcel Bogoș, a recreat porturile prin care trecea goeleta „Speranța”. Țara de Foc a fost „reconstituită” însă în Bulgaria, cu țigani locali în rolul sălbaticilor alcalufi (locuitori indigeni ai Patagoniei, ce trăiesc în zona canalui Beagle – n.r.). Echipa de filmare, fără actori, a ajuns până în Brazilia, cu „autostopul”, folosind un mineralier, care oricum făcea drumul până la Rio. Pe traseu s-au tras cadrele exterioare din Istanbul, Atena, Pireu, Marsilia, Saint-Malo, Rio de Janeiro, cadre care au fost apoi inserate în film. Totuși, câteva dintre secvențele cu uraganul prin care a trecut corabia românească în film au fost autentice, echipa de filmare și actorii fiind surprinși de o furtună puternică destul de departe în largul Mării Negre.

Finalul, diferit de cel imaginat de Radu Tudoran
Cum a ajuns Ion Besoiu în rolul lui Anton Lupan? Mircea Mureșan a avut un cuvânt important de spus aici; aceasta, de vreme ce actorul și regizorul locuiau împreună în perioada respectivă și cei doi au putut clădi personajul principal exact așa cum își dorea Mureșan. Chiar și câinele Labuș (Negrilă din carte) a fost ales tot de acesta. După ce câinele dresat, „distribuit” inițial, de culoarea menționată în carte, l-a mușcat de mână, regizorul și-a adus la filmări câinele de acasă, o corcitură fără nicio oră de dresaj. Lăbuș era, în schimb, inteligent, asculta și executa orice rugăminte venită din partea stăpânului său. La capitolul „modificări” intră și finalul filmului, care nu corespunde cu cel al romanului. Nunta lui Anton Lupan cu Adnana și finalul indecis, în care căpitanul primește biletul în care află că Pierre a naufragiat într-un loc necunoscut în mijlocul Atlanticului, nu se regăsesc în același mod în peliculă. Regizorul Mircea Mureșan alege un sfârșit ciclic: Anton Lupan primește biletul, își găsește prietenul pe care îl căutase atât (puțin cam ușor, cam repede și contrar mersului cărții) și rezolvă și „socotelile” cu piratul Spânu. Finalul rămâne însă deschis pentru noi aventuri: o călătorie către celălalt capăt al pământului, însă lipsit oarecum de suspansul oferit de roman.



Continuarea pe historia.ro