Mulți oameni sar peste micul dejun pentru că, mai târziu, se simt mai flamanzi decât atunci când n-au mâncat nimic dimineața. Însă, potrivit nutriționiștilor, oamenii nu se simt flamanzi pentru că au mâncat micul dejun, ci pentru că au consumat micul dejun GREȘIT.
Iată cele mai întâlnite greșeli când este vorba despre micul dejun, potrivit Huffingtonpost.com:
1. Proteine insuficiente
Multe persoane consumă la micul dejun un bol de cereale și lapte. Pare alegerea potrivită, nu? Bineînțeles, o ceașcă de lapte furnizează 8 grame de proteină, însă ia în calcul faptul că, de multe ori, după ce n-au mai rămas cereale în castron, nu mai bei și laptele care rămâne. Proteină se digera mai încet decât carbohidrații, așa că dacă nu ai multe proteine, în curând îți va fi din nou foame. Dacă nu vrei să bei laptele care a rămas în bol, adaugă un ou fiert tare în micul dejun pentru o extraproteina. De asemenea, poți lua proteine din pâinea din cereale integrale sau din unt de arahide.
2. Prea puține fibre
Cu cât micul dejuns conține mai mult zahăr, cu atât mai repede se digera și tu vei fi tot mai înfometat. În schimb, cu cât mai multe fibre conține cu atât mai mult nu-ți va fi foame. Regulă de aur: micul dejun ar trebui să conțină întotdeauna 5 grame de fibre și întotdeauna ar trebui să fie mai multe fibre decât zahăr. Pentru extra fibre adaugă semințe de chia sau de în.
3. Fara grasimi
O masa fara grasimi te va face sa te simti flamand in mai putin de o ora. Priveste la micul dejun sanatos bazat pe iaurt greces cu 0% grasimi, cereale bogate in fibre si stafide. Unde este grasimea? Fie treci la iaurtul de 2% grasimi, fie adaugi nuci sau alune pentru a evita senzatia de foame. Insa, chiar daca trebuie sa adaugi putina grasime, tine minte ca mai mult nu inseamna mai bun.
4. Mancare insuficienta
In vreme ce fructele sunt bogate in fibre, vitamine si minerale nu sunt suficiente pentru un mic dejun. Nu este de ajuns sa iei un mar in drum spre locul de munca, pur si simplu nu-ti va fi de ajuns. Daca stai la masa si consumi 300-400 de calorii, te vei simti mult mai satisfacut. Pana cand va veni timpul pranzului aceste extracalorii vor fi irelevante sau te vor ajuta sa nu mananci mai mult.
5. Sa iei micul dejun prea tarziu
De regula ar trebui sa iei micul dejun la o ora dupa ce te-ai trezit (cand este posibil). Cu cat o peroana intarzie mai mult luarea micului dejun, cu atat mai greu va fi de satisfacut dupa ce va lua masa. Nu uita, scopul micului dejun este sa-ti furnizeze enenergie o perioada cat mai lunga dupa ce te-ai ridicat de la masa. Odata ce micul dejun este apropiat de pranz, nu ar mai face treaba eficace.
Sursa: SFATULPARINTILOR. RO.