Actual· 1 min citire

Tineri care furau din căminele studențești de la Grozăvești au fost prinși

Tineri care furau din căminele studențești de la Grozăvești au fost prinși

Tineri care furau din căminele studențești de la Grozăvești au fost prinși

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 27 ian. 2016, 16:01

Polițiștii din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București au reținut marți, trei tineri, cu vârste cuprinse între 20 și 22 de ani, bănuiți de săvârșirea mai multor infracțiuni de furt din camere de cămine studențești din zona Grozăvești.

În perioada 26– 31 octombrie 2015, la nivelul Secției 20 Poliție au fost înregistrate mai multe plângeri privind săvârșirea unor infracțiuni de furt din camere aflate în incinta unor cămine studențești din sectorul 6, scrie b365.ro.

Din datele și probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că trei tineri au săvârșit faptele reclamate, profitând de faptul că ușile de acces erau neasigurate și reușind să sustragă mai multe bunuri, printre care patru laptopuri, mai multe telefoane mobile, o sumă de bani și bonuri de masă.

La data de 26 decembrie a.c., polițiștii Capitalei, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, au pus în aplicare o autorizație de percheziție, la domiciliul unuia dintre bănuiți, cei trei tineri fiind conduși pentru audieri la sediul Secției 20 Poliție.

În urma investigațiilor efectuate a reieșit faptul că majoritatea bunurilor sustrase au fost introduse, în baza unor documente false, în gestiunea unei case de amanet, unde unul dintre tineri îndeplinea funcția de agent comercial, iar o parte dintre bunurile sustrase au fost comercializate la alte case de amanet.


Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News