Tinctura miraculoasă. Bitterul românesc, mult mai eficient decât cel suedez

Miraculoasa tinctură numită bitter suedez, o veritabila colecție de ierburi tămăduitoare, și-a cîștigat celebritatea în epoca noastră, reînviind tradiția vindecării cu plante. Dar care dintre zecile de formule care se găsesc acum pe piață este cea bună? Există și un bitter românesc, care nu este cu nimic mai prejos de cel suedez, iar unii fitoterapeuți susțin că varianta obținută din flora autohtonă este net superioară celei importate. Ba chiar se spune că bitterul suedez e mult mai diluat decît cel românesc. Iată care sînt argumentele pentru care s-a dus vestea că leacul românesc are mai mare acțiune terapeutică. 

O rețetă secretă 

Se pare că bitterul suedez a fost descoperit în Evul Mediu, fiind un elixir din plante, care prelungea tinerețea. Rețeta și modul de preparare ar fi aparținut unui celebru medic suedez, care a reușit, cu ajutorul acestui remediu, să trăiască 104 ani. Formula licorii a fost transmisă din generație în generație și, deși a fost analizat, rețeta lui nu e nici azi pe deplin elucidată. Poate și fiindcă unele componente, cum ar fi theriakul venețian, sînt obținute prin procedee alchimice, procedee care nu mai sînt cunoscute în prezent. În realitate, bitterul suedez este un extract hidroalcoolic, adică o tinctură din plante medicinale amare, fiind numit și aperitiv amar suedez. Remediile naturale amare sînt un drenor puternic pentru ficat și vezica biliară, stimulează procesele de eliminare prin amplificarea peristaltismului digestiv, activează digestia prin sporirea secreției de sucuri gastrice.
Bitterul suedez și-a dovedit eficiența într-o serie impresionantă de boli, de la indigestii și migrene, la boala canceroasă și maladiile de piele greu vindecabile. Cu timpul, au apărut tot felul de versiuni ale bitterului suedez: cu 32 de plante, cu 16 plante, cu 12 plante, cu 8 plante, dar și cu 180 de plante. Majoritatea conțin cîteva ierburi de bază: plante amare pure (gențiană, țintaură, anghinare), plante amare aromatice (pelin, coada șoricelului, coajă de portocal amar), plante amare saline (cicoare, păpădie). 

Al nostru e mai concentrat 

Bitterul suedez a fost reprodus în numeroase formule, mai mult sau mai puțin apropiate de cea originală. Astfel că există și un bitter românesc, cu plante numai din flora medicinală spontană a României. Acest bitter este mult mai puternic decît cel de import, fapt demonstrat de mai multe analize. În primul rînd, plantele medicinale amare și aromatice de la noi au efecte mai puternice decît cele scandinave. În al doilea rînd, în licoarea românească găsim concentrații mai mari din aceste ierburi decît în cele aduse din străinătate, unde se pune accent mai mult pe miros și gust decît pe acțiunea terapeutică. Bitterul românesc e mai neplăcut la gust, dar e un medicament mai eficient. Nu în ultimul rînd, fitoterapeuții susțin că, în general, leacurile bazate pe plante locale vindecă mai bine decît cele de pe alte meleaguri, pentru că înglobează în ele energia locului, organismul uman rezonînd pozitiv la caracteristicile spațiului în care trăiește. Acest principiu justifică acele regimuri în care sînt recomandate legume și fructe românești în locul celor exotice, străine de configurația noastră spirituală și, automat, mai puțin eficiente. În plus, bitterul românesc se bazează pe o tradiție îndelungată, păstrată de bătrînii vindecători de la sate. Bitterul românesc înglobează tainele medicinei tradiționale din România, confirmată de-a lungul secolelor. Un ultim argument pro bitter autohton: e mult mai ieftin decît cel suedez. 

Plante amare, dar bune 

Ce conține bitterul romînesc? Principiile active cele mai importante ale plantelor din formula lui sînt: vaccinină, cumarine, vitaminele A, B1, B3, C, D, E, manitol, inozitol, pectină, flavonoide (hesperidină), zaharoză, vanilină, dextrină, lecitină, inulină, mucilagii, săruri de Cu, Ca, Co, Mg, Na, I, K, Co, Ni, Fe, Zn, Mn, acizi (oxalic, malic, silicic, acetic, ascorbic, valerianic, linoleic, cafeic, miristic, palmitic), uleiuri eterice, acetilcolină, feniletilamină și altele. Ghințura este o plantă amară folosită de mai bine de 2.000 de ani ca tonic amar, anti-toxic și stimulant al funcțiilor hepatice. Ea ajută la regenerarea celulei hepatice, inhibă dezvoltarea virusului hepatic A, fiind recomandată în hepatita cronică. Datorită amarogentinei conținute, considerată cea mai amară substanță din lume, ghințura stimulează puternic secreția și eliberarea sucurilor gastrice și a bilei necesare procesului de digestie, fiind indicată în crize biliare, dischinezie biliară și prevenirea litiazei biliare.
Anghinarea este una dintre acele plante amare cu acțiune intensă asupra ficatului și a vezicii biliare. Este leac în infecțiile hepatice, stimulează puternic eliminarea bilei în duoden, favorizează regenerarea celulelor hepatice, normalizează valorile colesterolului și este tonic amar digestiv puternic.
Rădăcina de frăsinel se utilizează în scop medicinal în litiaza renală, febră, leucoree și viermi intestinali. 
Nucșoara are proprietăți calmante, sedative, tonice și afrodisiace. Este indicată în boli gastrointestinale, stări de greață, paraziți intestinali, ejaculare precoce, nevralgii și apetit scăzut.

sursa