Testarea lui Călin Popescu Tăriceanu cu detectorul de minciuni în dosarul lui Bogdan Olteanu ar putea fi acceptată ca probă în instanță. Conform mai multor voci juridice, acest lucru nu este posibil, însă unii specialiști în domeniu atrag atenția că precedentul există deja. Este vorba despre mai multe dosare, în care judecătorii au acceptat să ia în considerare rezultatele testului poligraf. În plus, al doilea om în stat a anunțat că a acceptat cererea procurorilor DNA de a face acest test.
Majoritatea specialiștilor exclud din start această posibilitate. "Rezultatul testului polifraf nu este probă. Nu uitați că testul poligraf se bazează pe interceptarea emoțiilor, în care un specialist pune un set de întrebări și în funcție de niște date pe care le arată aparatul trage concluzia privind sinceritatea și nesinceritatea", a afirmat avocatul Daniel Fenechiu.
De cealaltă parte sunt juriștii care spun că legea are o prevedere care lasă semne de întrebare legate de probele ce pot fi folosite. Așa că decizia rămâne la judecător.
"Această testare poligraf este considerată o probă indirectă. Nu este o probă directă care să fie suficientă să stabilească vinovăția sau nevinovăția. Dar când ai și alte probe cu care să coroborez și aceasta poate fi considerat mijloc de proba", a explicat avocatul Eliza Ene Corbeanu.
De altfel, deja există precedent. În mai multe dosare, judecătorii FIE au cerut chiar ei un astfel de test, fie au acceptat detectorul de minciuni ca probă.
Nimeni nu poate fi, însă, obligat să facă un astfel de test. Al doilea om în stat, Călin Popescu Tăriceanu, a anunțat că a acceptat cererea procurorilor. Este vorba despre dosarul în care fostul viceguvernator BNR, Bogdan Olteanu, este acuzat că ar fi primit un milion de euro de la Sorin Ovidiu Vîntu pentru a interveni la Tăriceanu, pe atunci premier. Astfel, Liviu Mihaiu ar fi ajuns guvernator al Deltei. Olteanu ar fi trebuit supus și el testului poligraf, după cum a cerut. Însă, ulterior, s-a răzgândit. Denunțătorul principal a dat, însă, testul.