Actual· 2 min citire

Tensiuni la nivel mondial: un distrugător american a fost alungat din Marea Chinei de Sud, susțin autoritățile de la Beijing

Distrugator american

Distrugator american

Scris de Dan Istratie Publicat: 13 iul. 2022, 10:40

Un distrugător american a navigat miercuri în apropiere de Insulele Paracel în Marea Chinei de Sud, provocând o reacție de indignare din partea Beijingului, care a declarat că armata sa 'a alungat' nava după ce a intrat ilegal în apele sale teritoriale, relatează Reuters.

SUA desfășoară cu regularitate ceea ce numește operațiuni privind libertatea de navigație (Freedom of Navigation Operations) în Marea Chinei de Sud, contestând ceea ce spune că sunt restricțiile cu privire la traversările inofensive impuse de China și de alte țări.

Marina americană (U.S. Navy) a declarat că distrugătorul USS Benfold 'a exercitat dreptul și libertatea de navigație în Marea Chinei de Sud în apropiere de Insulele Paracel, în conformitate cu dreptul internațional'.

'Pretențiile maritime nelegitime și exhaustive în Marea Chinei de Sud reprezintă o amenințare gravă la adresa libertății mărilor, inclusiv la libertatea de navigație și de survol, liberul schimb și comerțul neîngrădit, precum și la libertatea oportunităților economice pentru națiunile riverane Mării Chinei de Sud', potrivit U.S. Navy.

China susține la rândul său că nu îngrădește libertatea de navigație sau de survol, acuzând SUA că provoacă în mod deliberat tensiuni.

Comandamentul teatrului de acțiuni sud (PLA) al Armatei de Eliberare a Poporului (armata chineză) a declarat că acțiunile navei americane ar fi încălcat grav suveranitatea și securitatea Chinei intrând în mod ilegal în apele teritoriale ale Chinei din jurul Insulelor Paracel, revendicate și de Vietnam și Taiwan.

'Comandamentul a organizat forțele maritime și aeriene pentru a urmări, supraveghea, avertiza și a alunga' nava, potrivit acestuia.

"Faptele arată o dată în plus că SUA nu reprezintă decât 'un factor de risc pentru securitatea în Marea Chinei de Sud' și un 'distrugător al păcii și stabilității regionale'", mai susține armata chineză.

China a preluat controlul asupra Insulelor Paracel în 1974 de la guvernul sud-vietnamez de la acea vreme.

Șase ani s-au împlinit luni de la decizia tribunalului internațional care a invalidat revendicările radicale ale Beijingului asupra Mării Chinei de Sud, o rută pentru comerțul maritim ce se ridică la 3 mii de miliarde de dolari anual.

China nu a acceptat niciodată această decizie, notează Reuters.

Beijingul revendică cvasitotalitatea Mării Chinei de Sud. Vietnamul, Filipine, Malaezia, Taiwan și Brunei revendică de asemenea zone din această mare.

China a construit insule artificiale în unele dintre posesiunile sale din Marea Chinei de Sud, inclusiv aeroporturi, ceea ce a generat îngrijorări la nivel regional cu privire la intențiile Beijingului, mai notează Reuters.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News