Luna trecută a fost cea mai caldă lună august înregistrată în ultimii 137 de ani pe Terra, acesta fiind al șaisprecelea record lunar consecutiv în materie de temperaturi ridicate, un fapt fără precedent.
Terra nu a cunoscut niciodată o perioadă atât de lungă de creșteri de temperaturi lunare de la începutul monitorizării climei, în 1880, a subliniat Agenția Oceanică și Atmosferică Americană (NOAA), scrie Rador.
În primele opt luni ale acestui an, temperatura la suprafața oceanelor și a solului (14,1 grade Celsius) a fost cu 1,01ºC peste media secolului XX, depășind precedentul record pentru aceeași perioadă a anului 2015 – 0,16ºC -, a precizat NOAA în buletinul său lunar asupra temperaturilor înregistrate pe glob.
Astfel, anul 2016 este pe punctul de a bate un nou record anual în materie de căldură, pentru al treilea an consecutiv.