Actual· 1 min citire

Teatrul românesc este în doliu. O mare actriță a plecat dintre noi

carmen galin

carmen galin

Publicat13 mar. 2020, 22:14
Actualizat13 mar. 2020, 22:16

Actrița Carmen Galin a murit vineri, la vârsta de 73 de ani, a anunțat Nicu Alifantis pe pagina sa de Facebook.

"Ne-a părăsit Carmen Galin, o actriță excepțională, un suflet nobil, un om extraordinar. Drum lin către stele, Carmen, Dumnezeu să te aibă-n paza Sa!", a scris Alifantis. Actrița Carmen Galin s-a născut la 14 martie 1946.

Absolventă a Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică "I.L. Caragiale" (1967), a desfășurat o prodigioasă activitate teatrală, pe scenele Teatrului Tineretului din Piatra Neamț, Teatrului Național din Cluj-Napoca, Teatrului Mic și Teatrului Național din București, jucând în piese, precum: "Gaițele", "Amurgul burghez", "Cameristele", "Minunea învierii lui", "O trilogie antică", "Noaptea regilor".

Din filmografia sa amintim: "Diminețile unui băiat cuminte" (1966), "Drum în penumbră" (1972), "Tănase Scatiu" (1976), "Mere roșii" (1976), "Iarna bobocilor" (1977), "Profetul, aurul și ardelenii" (1978), "Bietul Ioanide" (1979), "Ana și hoțul" (1981), "Saltimbancii" (1981), "Faleze de nisip" (1983), "Secretul lui Nemesis" (1985), "Zâmbet de soare" (1987), "Secretul armei secrete" (1988), "Campioana" (1990).

A fost distinsă cu premiul Asociației Cineaștilor din România (1981, "Saltimbancii", "Ana și hoțul"). În 2004 i s-a conferit Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, notează Agerpres.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News