Tavanul unei săli de clasă de la Școala Gimnazială Alămor, din localitatea Loamneș, județul Sibiu, s-a prăbușit, miercuri, iar patru elevi au fost răniți.
Echipajele medicale i-au evaluat, elevii având vârste cuprinse între 11 și 15, două fete și doi băieți.
Directorul școlii a declarat, pentru Turnul Sfatului, că cei mai mulți dintre copii erau în pauză, în momentul prăbușirii tavanului.
„A căzut tavanul, dar el n-a căzut dintr-odată ca să se întâmple o nenorocire,” spune directorul.
Tavanul fals care s-a prăbușit fusese montat în perioada 2006-2007, în mandatul altui director al școlii, nu al celui actual.
"În urma informației primite, ISJ Sibiu a realizat o inspecție tematică la Școala Gimnazială Alămor. S-a constat că tavanul fals al clasei s-a prăbușit pe o suprafață de aproximativ 70 metri pătrați. Au fost surprinși patru elevi, două fete și doi băieți, aceștia fiind în spatele clasei, tavanul prăbușindu-se dinspre ușă către spatele clasei", a transmis ISJ Sibiu.
Primarul dă vina pe curent și porumbei
Primarul localității, Maria Greavu (PSD), spune că tavanul a căzut din cauza curentului creat în clasă, dar și a porumbeilor care ar fi pătruns fără să se observe și s-ar fi instalat pe tavanul fals.
"Singura explicație îi vântul și curentul care s-a produs prin deschiderea geamurilor și a ușii. Și într-adevăr în streașină, ne-am uitat acum foarte atenți, și într-o parte și în cealaltă în dreptul acestei săli de clasă, e o găurică acolo în streașină. Și probabil, prin acele două găuri, și pe o parte și pe cealaltă, s-a făcut un curent, ușile deschise, geamurile deschise și în același timp am văzut că erau foarte multe excremente de porumbei. Aici a bătut foarte tare vântul. Eu și astăzi, dacă stau afară, nu pot să vorbesc cu nimeni la telefon. Cred că vântul a fost la un moment dat peste 80 de kilometri la oră", a explicat primarul Maria Greavu.
Potrivit primarului, în sala de clasă s-ar fi auzit un zgomot de la tavan, cu o jumătate de oră înainte ca acesta să se prăbușească.
"Au zis că înainte cu o jumătate de oră, o oră, au auzit ceva, un pic de zgomot și după aceea copiii au ieșit în pauză. Cred că și copiii au trântit ușa, pentru că este o clasă cu care am avut o grămadă de probleme. Mai trânteau ușa, geamurile", a mai spus primarul Maria Greavu.
Clădirea școlii a fost construită în anul 1936 și a fost renovată în 2004.