Un bărbat din Brașov și fiul acestuia nu mai au voie să se apropie unul de celălalt, după ce polițiștii au emis pe numele amândurora ordine provizorii de protecție. Din informațiile existente, cei doi au ajuns în atenția polițiștilor după ce s-au luat la bătaie, bătrânul fiind nemulțumit că fiul său a venit acasă cu concubina, de care nu avea voie să se apropie, în baza unei ordonanțe emis de un procuror.
Un incident violent a avut loc sâmbătă după-amiază, într-o localitate din județul Brașov. Polițiștii au fost chemați să intervină după ce un bărbat și fiul său s-au luat la bătaie.
„Din cercetările efectuate în cauză, a reieșit faptul că, în data de 10.06.2023, în jurul orelor 18.00, un tânăr și tatăl său s-ar fi agresat fizic reciproc, în timp ce se aflau la locuința comună, din municipiul Săcele, județul Brașov. Incidentul a culminat în momentul în care tânărul l-ar fi agresat superficial pe tatăl său cu un cuțit pe care îl avea asupra sa. Conflictul s-ar fi declanșat când tânărul ar fi venit la domiciliu însoțit de concubina sa, față de care îi era interzis să se apropie, conform unei ordonanțe emise de procuror, prin care instituia măsura controlului judiciar față de acesta, aspect care a generat nemulțumirea tatălui său”, informează, duminică, Poliția județeană Brașov.
În urma completării formularului de evaluare a riscului, polițiștii au constatat că există pericol iminent, iar în aceste condiții au emis două ordine de protecție provizorie pentru o perioadă de cinci zile. În baza acestor documente, bărbatul și fiul acestuia nu au voie se apropie unul față de celălalt la o distanță mai mică de 100 de metri.
Totodată, având în vedere antecedentele sale, a fost reținut pentru o perioadă de 24 ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.