Un tânăr de 19 ani este cercetat penal după ce și-a lovit în mod repetat cu un par calul înhămat la căruță. Scenele înfiorătoare au avut loc în județul Olt. Agresorul riscă până la 5 ani de închisoare.
Inspectoratul de Poliție al Județului Olt a transmis, printr-un comunicat de presă, că polițiștii au fost sesizați, sâmbătă după amiază, cu privire la faptul că un bărbat a agresat un cal, în comuna Brastavățu.
La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Secției nr. 10 Poliție Rurală Vișina.
“Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că, un tânăr, în vârstă de 19 ani, din comuna Brastavățu, ar fi exercitat acte de violență asupra unei cabaline”, se arată în comunicat.
În cauză, au fost sesizați polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor care au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de rănirea sau schingiurea animalelor.
În imaginile postate pe o rețea de socializare se observă cu tânărul lovește de mai multe ori cu un par calul înhămat la căruță.