După o lungă perioadă în care s-a aflat în stadiu de prototip, tableta de mai jos a celor de la Panasonic primește specificații complete și un preț.
La CES 2014, tableta 4K Panasonic, Toughpad 4K, beneficiează în sfârșit de specificații complete, de un preț exact și o dată de livrare, elemente care până nu de mult timp se rezumau la a fi pure speculații, scrie PlayTech.ro.
Tableta 4K Panasonic rezistă fără probleme la căderi succesive de până la 30 de centimetri la un unghi de până la 26 de grade. Are 12,4 milimetri grosime și 2,5 kilograme.
Autonomia de 2,5 ore nu este glorioasă, dar e suficientă pentru majoritatea scenariilor. În ceea ce privește sistemul de operare, chiar dacă vine preinstalată cu Windows 8.1, include și posibilitatea de downgrade până la Windows 7 Professional fără probleme.
Vor exista două variante de Panasonic Toughpad cu mici detalii de configurație modificate. Versiunea Performance se va rezuma la 7000 de dolari, în ce versiunea Standard va putea fi cumpărată la un ,,mult mai accesibil" – 6000 de dolari.