SUTE de focare de pestă porcină africană, ACTIVE în 139 de localități din România

SUTE de focare de pestă porcină africană, ACTIVE în 139 de localități din România
Un număr de 266 de focare de pestă porcină africană erau active, vineri, în 139 de localități din 23 de județe, potrivit unui comunicat remis de Agenția Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).
Patru focare din cele 266 erau în exploatații comerciale. În alte 17 județe, au fost diagnosticate doar cazuri la mistreți.
În intervalul 28 mai - 3 iunie au fost înregistrate opt focare noi, astfel: județul Sibiu - un focar; județul Gorj - un focar; județul Prahova - un focar; județul Alba - un focar; județul Teleorman - două focare; județul Olt - un focar; județul Bihor - un focar.
În aceeași perioadă, șase focare au fost stinse - trei în județul Teleorman și trei în județul Prahova, menționează ANSVSA.
Până vineri, au fost despăgubiți 15.121 de proprietari, valoarea totală a plăților fiind de 440.953.790 de lei. În perioada următoare vor fi plătite despăgubiri în valoare de 7.988.500 de lei pentru alți 208 proprietari.
De la prima semnalare a prezenței virusului pestei porcine africane în România (31 iulie 2017) și până vineri au fost diagnosticate 3.574 de cazuri la mistreți. În conformitate cu prevederile europene, cazurile la mistreți se sting după cel puțin doi ani de la apariția lor.
Situația curentă a cazurilor la mistreți indică: județul Alba - 7 mistreți găsiți morți și 10 mistreți vânați; județul Arad - 11 mistreți găsiți morți și 48 de mistreți vânați; județul Argeș - 127 de mistreți găsiți morți și 13 mistreți vânați; județul Bacău - 17 mistreți găsiți morți și 8 mistreți vânați; județul Bihor - 199 de mistreți găsiți morți și 31 de mistreți vânați; județul Bistrița-Năsăud - 3 mistreți găsiți morți și un mistreț vânat; județul Botoșani - 108 mistreți găsiți morți și 20 de mistreți vânați; județul Brașov - 7 mistreți găsiți morți și 5 mistreți vânați; județul Brăila - 21 de mistreți găsiți morți și 4 mistreți vânați; județul Buzău - 28 de mistreți găsiți morți și 32 de mistreți vânați; județul Călărași - 128 de mistreți găsiți morți și 54 de mistreți vânați; județul Constanța - 21 de mistreți găsiți morți și 22 de mistreți vânați; județul Covasna - 11 mistreți găsiți morți și 4 mistreți vânați; județul Dâmbovița - 64 de mistreți găsiți morți și 23 de mistreți vânați; județul Dolj - 29 de mistreți găsiți morți și 31 de mistreți vânați; județul Galați - 36 de mistreți găsiți morți și 8 mistreți vânați; județul Giurgiu - 209 mistreți găsiți morți și 98 de mistreți vânați; județul Gorj - 46 de mistreți găsiți morți și 45 de mistreți vânați; județul Harghita - un mistreț găsit mort și doi mistreți vânați; județul Hunedoara - 4 mistreți găsiți morți; județul Ialomița - 158 de mistreți găsiți morți și 31 de mistreți vânați; județul Iași - 56 de mistreți găsiți morți și 7 mistreți vânați; județul Ilfov - 132 de mistreți găsiți morți și 40 de mistreți vânați; județul Maramureș - 42 de mistreți găsiți morți și 18 mistreți vânați; județul Mehedinți - 32 mistreți găsiți morți și 5 mistreți vânați; județul Mureș - 9 mistreți găsiți morți și 6 mistreți vânați; județul Olt - 4 mistreți găsiți morți și 8 mistreți vânați; județul Prahova - 140 de mistreți găsiți morți și 16 mistreți vânați; județul Satu-Mare - 199 de mistreți găsiți morți și 71 de mistreți vânați; județul Sălaj - 95 de mistreți găsiți morți și 47 de mistreți vânați; județul Sibiu - 18 mistreți găsiți morți și 9 mistreți vânați; județul Suceava - un mistreț găsit mort; județul Teleorman - 492 de mistreți găsiți morți și 48 de mistreți vânați; județul Timiș - 11 mistreți găsiți morți; județul Tulcea - 108 mistreți găsiți morți și 73 de mistreți vânați; județul Vaslui - 4 mistreți găsiți morți și 12 mistreți vânați; județul Vâlcea - 97 de mistreți găsiți morți și 5 mistreți vânați; județul Vrancea - 32 de mistreți găsiți morți și 12 mistreți vânați.
Deoarece pentru această boală nu există vaccin, singura metodă de protejare a sănătății animalelor este respectarea condițiilor de biosecuritate, iar ANSVSA solicită cetățenilor respectarea următoarelor măsuri: nu intrați în adăposturile unde creșteți porcii cu încălțămintea și hainele cu care ați umblat pe stradă, în pădure sau în zonele agricole învecinate cu mediul silvatic; evitați să intrați timp de 48 de ore în adăposturile destinate creșterii porcilor, după ce ați desfășurat activități specifice vânătorii; este recomandat ca pentru dezinfecția la intrarea în adăpost, să puneți o tăviță cu burete sau paie îmbibate cu o soluție slabă de sodă caustic sau cu un biocid recomandat de un medic veterinar; creșteți porcii doar în spații închise, fără posibilitatea de a veni în contact cu porci din alte exploatații, cu porci mistreți sau cu proprietari care dețin porci domestici; nu hrăniți animalele cu resturi alimentare/lături/spălătură provenite de la carnea de porc gătită în familie; dacă există vânători în familie care aduc carne de mistreț, sub nicio formă nu dați porcilor apa provenită de la spălarea cărnii sau resturi de carne; nu cumpărați purcei din locuri necunoscute, fără a fi identificați (cu crotalie) și fără certificat sanitar veterinar de sănătate eliberat de medicul veterinar de liberă practică împuternicit; vânătorii și responsabilii fondurilor de vânătoare trebuie să anunțe DSVSA județene despre orice situație în care au depistat porci mistreți morți sau cu comportament modificat și să transmită probele pentru diagnosticul de laborator.
De la începutul acestui an, în Europa, în zona geografică apropiată României, au fost diagnosticate focare de pestă porcină africană în Bulgaria, Ucraina, Belgia, Estonia, Ungaria, Italia, Letonia, Lituania, Polonia, Republica Serbia, Slovacia și Ucraina și Grecia, scrie AGERPRES.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























