Secretarul de stat american Rex Tillerson este "pe deplin convins" de aprecierea Londrei că Rusia se află în spatele otrăvirii fostului spion rus Serghei Skripal, în Regatul Unit, informează DPA.
"Nu există niciodată justificare pentru acest tip de atac - tentativa de asasinare a unui cetățean particular, pe teritoriul unei națiuni suverane - și suntem indignați că Rusia pare să fi reluat astfel de comportamente, a declarat șeful diplomației Statelor Unite, citat de DPA. El a declarat că a discutat luni cu omologul său britanic, Boris Johnson, și că americanii sunt solidari cu aliații lor din Regatul Unit. "Suntem de acord că responsabilii - atât cei care au comis infracțiunea cât și cei care au comandat-o - trebuie să sufere consecințele grave corespunzătoare", a adăugat Tillerson.
Skripal și fiica sa, găsiți în stare de inconștiență la Salisbury, pe 4 martie, sunt spitalizați și în prezent, manifestând simptome de intoxicare cu o substanță neuroparalizantă, care l-a afectat în măsură mai mică și pe polițistul britanic care s-a apropiat primul de ei.
Premierul Regatului Unit, Theresa May, a declarat luni în parlamentul de la Londra că Rusia este "foarte probabil" în spatele atacului. Moscova continuă să respingă acuzațiile în acest sens.