Actual· 1 min citire

Studentul care și-a incendiat profesorul, condamnat la 5 ani și 8 luni de închisoare

Studentul care și-a incendiat profesorul, condamnat la 5 ani și 8 luni de închisoare. Incidentul șocant s-a petrecut într-un laborator al Universităţii Ovidius din Constanța

Studentul care și-a incendiat profesorul, condamnat la 5 ani și 8 luni de închisoare. Incidentul șocant s-a petrecut într-un laborator al Universităţii Ovidius din Constanța

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 25 iul. 2025, 18:45

Studentul care, vara trecută, a incendiat un profesor într-un laborator al Universității Ovidius din Constanța, după ce a primit nota patru la un examen, a fost condamnat la cinci ani și opt luni de închisoare. Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în termen de zece zile.

Tribunalul Constanța a decis, vineri, condamnarea studentului în vârstă de 23 de ani la cinci ani de închisoare pentru tentativă de omor, la doi ani de închisoare pentru distrugere.

”Acesta va executa pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare la care adaugă sporul de 1/3 din celorlaltă pedepsă (de 2 ani) respectiv 8 luni, în final condamnă pe inculpatul Oniscu Andrei pedeapsa de 5(cinci) ani și 8(opt) luni închisoare”, se arată în minuta instanței.

De asemenea, Tribunalul Constanța a mai hotărât să mențină măsura arestului la domiciliu față de bărbat.

Instanța a mai decis să deducă din pedeapsa de cinci ani și opt luni închisoare perioada reținerii, a arestului preventiv și a arestului la domicilu, de la data 27 iunie 2024 și până în prezent.

Tânărul este, totodată, obligat la plata sumei de 805 lei reprezentând daune materiale către Universitatea Ovidius. Instanța a luat act că victima nu a formulat pretenții civile.

Decizia Tribunalului Constanța nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în termen de zece zile de la comunicare.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News