Studenții din Cluj se alătură protestelor. Tinerii sunt revoltați de majorarea taxelor universitare și nu vor ca Daniel David să revină ca rector - VIDEO

Studenții din Cluj au protestat în stradă împotriva noilor taxe universitare. S-a cerut demisia rectorului Daniel David
Zeci de studenți ai Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca au protestat, joi seară, împotriva noilor taxe de admitere și școlarizare anunțate de conducerea instituției.
Manifestarea a avut loc în fața sediului central al universității.
Potrivit participanților, aproximativ 40 de tineri s-au adunat pentru a-și exprima nemulțumirea față de majorările care ar urma să intre în vigoare odată cu anul universitar 2026–2027.
De asemenea, studenții protestatari i-au cerut demisia lui Daniel David, fostul ministru al Educației, care a renunțat la funcție la finalul lunii decembrie, și actualul rector al Universității din Cluj-Napoca.
Studenții care au protestat cu pancarte au avut lozinci precum:
„Zero austeritate pentru orice facultate”
„Dezaxare e noua taxare”
„Fără taxe, fără taxe”
„Dacă taxele votați, UBB dinamitați”
„Nu stăm în case, David să ne lase”

Marcu Băncilă, membru al Comitetului Studenților din Cluj-Napoca, a declarat că fostul ministru al Educației și-a bătut joc de studenți, așadar nu-l mai vor nici în conducerea Universității.
„Eu sper că o să se întoarcă (la UBB Cluj - n. red.) cu o demisie pentru că o persoană care își bate joc în halul acesta de profesori, de studenți. Dă pe sistemul educațional. Spune că oamenii sunt leneși și că trebuie să fie competitivi, să se bată pentru burse. Un om ca el nu are ce căuta nici în postul de ministru al Educației, nici în postul de rector. Vom milita pentru demisia lui din funcția de rector și pentru organizarea de alegeri pentru această funcție, deaoarece nimeni nu și-l dorește. Pur și simplu ș-a bătut joc de noi și îl vrem afară.”, a declarat Băncilă pentru monitorulcj.ro.
Deși noile taxe nu îi vor afecta direct pe studenții actuali, aceștia s-au solidarizat cu generațiile viitoare, criticând politica universității.
„Comunicatul cu care a ieșit UBB să ne spună că actuali studenți înmatriculați nu sunt afectați mi se pare că e o tehnică de spargere de grevă. Ca să nu protestăm. Ca și cum ne-ar spune «pe voi nu vă afectează, numa\" pe pămpălăii care vin după voi». Noi, studenții respingem totalmente acest mod de gândire. Suntem solidari cu viitorii studenți care vor trebui să simtă aceste costuri. Considerăm aceste taxe încă un pas în proiectul de austeritate prin care trece România în momentul de față. Este îngrădit accesul cetățeni la anumite drepturi fundamentale”, a declarat pentru presă Marcu Nicolae Băcilă, membru al Comitetului Studenților din Cluj-Napoca.
Conducerea UBB a anunțat recent că noile taxe vor fi aplicate doar pentru studenții care se vor înscrie începând cu anul universitar 2026–2027, precizând că măsura are ca scop susținerea calității procesului educațional și ajustarea costurilor administrative.
Citește și:
- 16:16 - Astronauții NASA se îmbracă de la Prada. Noile costume vor arăta ca un mix trendy-SF
- 16:14 - Mare atenție, șoferi! Trafic aglomerat pe DN 68A şi la ieşirea de pe A1 pe sensul Deva-Holdea, în judeţul Timiş
- 16:05 - Percheziții de amploare în Bihor. Suspecți de contrabandă cu țigări, prinși în flagrant
- 16:04 - Se apropie momentul așteptat de milioane de șoferi. Când vom putea merge pe autostradă de la București până la Pașcani
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














