Străzile din orașul Nădlac au fost inundate, duminică, în urma unei ploi torențiale care a durat două ore, iar apa a ajuns și în gospodării și câteva locuințe, pompierii intervenind cu motopompe pentru a-i ajuta pe localnici.
Primarul orașului Nădlac, Ioan Mărginean, a declarat pentru AGERPRES că au căzut 80 de litri de precipitații pe metru pătrat.
"La așa cantitate de apă căzută în doar două ore, sistemele de colectare a apei pluviale nu au făcut față. Străzile s-au inundat, apa a ajuns în câteva gospodării și locuințe. Avem sprijin de la pompieri, dar și de la fermieri, care au venit cu utilaje să curățăm canalele", a spus primarul.
Edilul a adăugat că apa a avut în jur de 30 de centimetri pe străzi și în curțile oamenilor.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență a transmis că "în urma fenomenelor meteo periculoase și a incidenței Codului Portocaliu de instabilitate atmosferică, vreme rea și ploi abundente din această după-amiază, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină în sprijinul pompierilor voluntari nădlăcani, în cazul unei inundații produse în orașul Nădlac".
Conform sursei citate, s-a acționat cu opt motopompe pentru degajarea apei din mai multe gospodării.