Actual· 2 min citire

Stelian Ion: „Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție a fost croită greșit de la bun început”

Stelian Ion - ministrul Justiției

Stelian Ion - ministrul Justiției

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 11 feb. 2021, 21:39

Ministrul Justiției, Stelian Ion, a afirmat, joi, în cadrul ședinței Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), că Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție (SIIJ) a fost "croită greșit de la bun început", în timp ce fostul președinte al CSM Lia Savonea a catalogat proiectul de lege privind desființarea SIIJ drept "inacceptabil".

Ministrul Justiției a afirmat, în cadrul dezbaterilor pe fond, că Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție a fost croită greșit de la bun început.

„La momentul înființării nu au fost date explicații de niciun fel. Nu s-a spus: trebuie venit cu o secție nouă ca o garanție și în ce constă acea garanție. Or, vă spun sincer, eu nu văd că această secție (...) ar reprezenta ea însăși o garanție pentru independența justiției. Este croită greșit de la bun început într-un context de conflict, aproape conflict social, au fost în urma acestor propuneri legislative frământări sociale majore despre care nu ne putem face că uităm. (...) Justiția este în principal despre și pentru oameni", a afirmat Stelian Ion.

„Vreau să ne uităm împreună la acest aviz - numărul 924 din 2018 al Comisiei de la Veneția - și într-adevăr sunt de acord că trebuie să îl citim integral, nu pe bucăți. Acele garanții la punctul 84 (...) nu se referă la superimunități. Imunități există - articolul 42 din legea 304/2004, acele așa-zise imunități referitoare la percheziție, la măsurile preventive. Nicăieri Comisia de la Veneția nu a sugerat că ar trebui să existe superimunități și dacă societatea românească discuta de necesitatea înlăturării imunității pentru parlamentari, să fie păstrate doar imunitățile pentru opiniile și voturile exprimate, să creăm pentru o altă categorie imunități, consider că este total nepotrivit. Însă, garanțiile la care se referea Comisia de la Veneția mai degrabă se circumscriu unei alte idei, aceea de implicare a CSM în numirea procurorilor", a declarat ministrul.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News