Actual· 1 min citire

Starea de urgență ar putea fi ridicată în Turcia

Starea de urgență ar putea fi ridicată în Turcia

Starea de urgență ar putea fi ridicată în Turcia

Publicat8 iun. 2018, 07:54
Actualizat8 iun. 2018, 09:05

Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a afirmat joi că starea de urgență declarată în urma puciului eșuat din 2016 ar putea fi ridicată.

Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a afirmat joi că starea de urgență declarată în urma puciului eșuat din 2016 ar putea fi ridicată după alegerile din 24 iunie.

Într-un interviu acordat televiziunii CNN Turk, preluate de Reuters, el a precizat că problema va fi discutată după alegerile parlamentare și prezidențiale anticipate care vor avea loc luna aceasta.

În același interviu, Erdogan a amenințat că Turcia va bombarda taberele militanților kurzi din Qandil, Sinjar și Makhmur, în nordul Irakului, dacă guvernul de la Bagdad nu curăță zona de luptători. Președintele turc a afirmat că loviturile aeriene ar putea avea loc în munții Qandil "în orice moment, într-o seară". Reuters menționează că Turcia lansează periodic operațiuni militare în Irak, împotriva Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), declarat ilegal de autoritățile de la Ankara.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News