De 1.000 de posturi ar avea nevoie Spitalul Județean de Urgență din Cluj-Napoca, pentru a își desfășura activitatea în condiții normale. Însă, cei interesați sunt ori prea puțini, ori foarte slab pregătiți.
În plus, de la Spitalul Județean de Urgență din Cluj-Napoca, infirmierele și asistentele continuă să plece din cauza salariilor foarte mici și a zecilor de ore suplimentare pe care le fac.
De exemplu, din cauza lipsei personalului, în secția chirurgie au fost închise două saloane de terapie intensivă.
Melinda Horvat a lucrat în ultimii opt ani ca infirmieră, pentru un salariu de doar 800 de lei. Spune că în fiecare lună strângea câte 70 de ore suplimentare pe care nu le recupera niciodată și nici nu primea bani în plus.
„E prea mult. Suntem doar trei infirmiere și ar trebui să fim șase”, spune Melinda Horvat, infirmieră.
„Avem peste 1.500 de zile libere neacordate în timp legal angajaților din spitalul județean, asta înseamnă aproape patru ani de zile”, spune Radu Vasile, președinte sindicatul Solidaritatea Sanitară, conform digi24.ro.
Infirmiera a demisionat și de luna viitoare va lucra într-o clinică privată unde spune că va avea un program normal și salariu aproape dublu. Pentru că au rămas doar două infirmiere, conducerea spitalului a decis să reducă activitatea.
„Într-o secție de un astfel de nivel nu poți să lucrezi cu personal puțin și atunci am preferat să închidem saloane”, afirmă prof. dr. Natalia Hagău, șef secția Terapie Intensivă.
În ultimul an, conducerea spitalului a organizat în fiecare lună concurs pentru ocuparea posturilor libere de asistent și infirmier. La unele din ele s-a înscris câte un singur candidat. La altele, cei care au venit au răspuns foarte slab la testul al cărui nivel maxim este de 100 de puncte.
Spitalul Județean din Cluj-Napoca, în care sunt tratați peste 72.000 de pacienți anual, are aproape 3.000 de angajați.