Curtea de Apel București s-a pronunțat definitiv, vineri, în dosarul în care fostul polițist Dan Hosu, decedat, soț al fostului procuror-șef DIICOT Georgiana Hosu fusese trimis în judecată. Conform sentinței definitive publicate pe portalul instanțelor de judecată, magistrații au dispus achitarea tuturor inculpaților.
De asemenea, inculpatul Cataramă Cătălin Marian a fost achitat, faptele nefiind prevăzute de legea penală, conform Curții de Apel București, potrivit news.ro.
În septembrie 2020, Tribunalului București îl condamnase pe Dan Hosu la 3 ani de închisoare cu suspendare. Aceeași pedeapsă a fost primită și de Călin Marian Cataramă, acuzat de aceleași infracțiuni.
În 3 februarie anul acesta, Dan Hosu a murit, la nici o lună după ce ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a afirmat, în cadrul unui interviu la un post de radio, că Dan Hosu a fost achitat de către instanța de apel în dosarul "Carpatica AIG", deși aceasta nu se pronunțase.
Judecătorii Curții de apel București au menținut, prin sentința de vineri, decizia din septembrie 2020 a Tribunalului București prin care Angela Toncescu, fost membru în CA al Carpatica Asig, a fost achitată pentru acuzația de cumpărare de influență în formă continuată. Și Ion Sorin Tatu, administrator al unei societăți comerciale, acuzat de trafic de influență în același dosar, a fost achitat definitiv.
Soluția instanței prevede totodată că cheltuielile judiciare avansate de stat cu ocazia soluționării cauzei în primă instanță și în apel în privința tuturor părților rămân în sarcina statului.