Actual· 2 min citire

Soția unui fost ministru a murit

Soția unui fost ministru a murit

Soția unui fost ministru a murit

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 6 mar. 2018, 14:54

Senatorul PNL și fostul ministru al Culturii, Daniel Barbu trece prin momente grele. Soția acestuia s-a stins din viață pe data de 5 martie.

Violeta Barbu, soția fostului minstru al Culturii nu a fost niciodată implicată în politică. Filolog și politolog, Violeta Barbu a fost cercetător științific la Institutul de Istorie "Nicolae Iorga" care funcționează pe lângă Academia Română.

"Dragi prieteni, vă aduc la cunoștință că luni, 5 martie 2018, a trecut la cele veșnice prof. univ. dr. Violeta Barbu. Îndurerați de această veste prea tristă, dar și însuflețiți de speranța creștină în înviere, studenții și profesorii Facultății de Teologie Romano-Catolică, Universitatea din București, precum și membrii altor instituții academice și religioase din București și din țară se roagă pentru iertarea păcatelor și odihna ei veșnică.
Dumnezeu să o răsplătească cu viața cerească pentru lumina răspândită în viața pământească!
Să se odihnească în pace!
Sincere condoleanțe familiei!
Sfânta liturghie de înmormântare cu Requiem se va celebra la catedrala sf. Iosif din București, joi, 8 martie 2018, ora 10.30", a scris Wilhelm Dancă, decanul Facultății de Teologie Romano-Catolică, Universitatea din București.

Daniel Barbu este un istoric român, senator de București din partea PNL, fost ministru al culturii în perioada 21 decembrie2012 - 12 decembrie 2013. Daniel Barbu a activat ca muzeograf în cadrul Muzeul de Istorie și Artă al Municipiului București, din 1981 până în 1986, la Oficiul pentru patrimoniul cultural. Între anii 1987 și 1998, a fost cercetător științific, la fostul Institut de Studii Sud-Est Europene al Universității din București, actualmente Academia Română. Conferențiar universitar la Facultatea de Științe Politice și Administrative a Universității din București, 1993 - 1996.

Din 1997 a fost numit printr-un ordin de ministru al ministrului învățământului, profesor de știință politică la Universitatea din București. În 1999, prin alt ordin al ministrului educației naționale, a fost numit conducător de doctorat în științe politice, și confirmat în 2007 de ordinul ministrului educației, cercetării și tineretului.

<p>Daniel Barbu</p>
Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News