Modificare majoră la Legea Educației anunțată de ministrul Cîmpeanu. Salariul mediu al profesorilor debutați va ajunge la 9.500 de lei după o majorare de 43%.
„Cheiltuielile pentru educație, în acest moment, sunt de 41 de miliarde de lei. Asta reprezintă 7,92% din bugetul general consolidate. Aceste legi au un impact bugetar de 90% față de ceea ce există în acest moment. (…) Salarizarea trebuie să ne ofere posibilitatea de a-I reda demnitatea profesorului și locul acolo unde este el în societate. Salarizarea trebuie să ne ofere posibilitatea de a reda demnitatea profesorului. În momentul de față salarizarea profesorilor nu corespunde acestui rol. Pentru prima oară, într-o lege a educației, avem o reglementare care definește salariul profesorului debutant și stagiar ca fiind salariul mediu pe economia națională -acum 6.095 lei. Înregistrează o creștere de 43%. Salariul mediu în educație este de 6.500 lei și va ajunge la 9.300 lei. Aceasta este creșterea de 43% prevăzută”, a precizat ministrul.
Sorin Cîmpeanu a mai anunțat că prin noile legi ale educației naționale, inspectoratele școlare județene se transformă în direcții județene de învățământ preuniversitar, aflate în subordinea Ministerului Educației, cu personalitate juridică.
De asemenea, apare Autoritatea Națională pentru Inspecție Școlară și Asigurarea Calități, prin reoganizarea Agenției Române pentru asigurarea calității în învățământul preuniversitar (ARACIP), precum și Centrul Național de Formare și Dezvoltare a Carierei Didactice, care va asigura formarea continuă și asigurarea resurselor educaționale pentru întregul personal din sistemul preuniversitar.
”În primul rând, inspectoratele școlare județene se transformă în direcții județene de învățământ preuniversitar, ca servicii publice deconcentrate, aflate în subordinea Ministerului Educației, cu personalitate juridică. Ele vor fi formate prin reorganizarea inspectoratelor școlare și prin comasarea cu centrele județene de resurse și asistență educațională”, a spus ministrul.
El a precizat că atribuțiile acestora vor fi inspecția de specializate, organizarea de sistem gestionarea mobilității personalului didactic, evoluția în carieră și alte atribuții administrative.
”Un rol absolut esențial îl va avea Autoritatea Națională pentru Inspecție Școlară și Asigurarea Calității. Aceasta va fi o instituție publică de interes național, cu personalitate juridică, aflată în subordinea Ministerului Educației”, a spus ministrul, arătând că se va realiza prin reoganizarea Agenției Române pentru asigurarea calității în învățământul preuniversitar (ARACIP), care va fi componență a ANISAC”, a afirmat ministrul.