Sondajul a fost efectuat la sfârșitul lunii iunie printr-un ordin al Administrației Prezidențiale de la Moscova, respondenților punându-li-se întrebarea:
Potrivit documentelor obținute de Meduza, 30% dintre repondenți au indicat varianta că ostilitățile din Ucraina ar trebui „oprite cât mai curând posibil”.
Alți 13% au precizat că le este greu să răspundă în timp ce 57% dintre respondenți consideră că războiul din Ucraina ar trebui continuat.
Jurnaliștii de la Meduza afirmă că autenticitatea documentelor a fost confirmată de o sursă din cadrul Kremlinului, care a văzut la rândul său sondajul efectuat de către VCIOM, centrul rus pentru sondarea opiniei publice.
RUȘTIII TINERI NU SUSȚIN RĂZBOIUL, VÂRSTNICII SUNT DE PARTEA LUI PUTIN
Rușii cu vârsta cuprinsă între 25 și 34 de ani resping în proporție de 43% războiul și doar 41% susțin continuarea ostilităților. În general, cu cât respondenții sunt mai în vârstă, cu atât susțin mai mult „operațiunea militară specială”.
De exemplu, în rândul celor trecuți de 60 de ani, 72% s-au declarat în favoarea continuării invaziei.
De partea cealaltă, la categoria de vârstă 18-24 de ani, 56% sunt pentru încheierea războiului și doar 19% sunt pentru continuarea sa.
Oarecum surprinzător, în cele mai importante centre urbane ale Rusiei, Moscova și Sankt Petersburg, doar aproximativ 40% din locuitori doresc încetarea ostilităților, iar 48% sunt în favoarea continuării acestora. Rezultatul poate fi pus și pe seama faptului că majoritatea tinerilor care luptă și mor în Ucraina sunt din zonele sărace și îndepărtate ale Rusiei.
VCIOM nu a făcut publice aceste date, Meduza notând că pe site-ul centrului pot fi găsite rezultatele unui alt sondaj din iunie despre „operațiunea militară specială”.
Potrivit acestuia, 72% dintre respondenți „mai degrabă susțin” războiul, 17% „mai degrabă nu îl susțin”, iar 11% spun că le este greu să răspundă la întrebare.