Solidaritate cu Ucraina în România. Parlamentul României, Tâmpa și Primăria Brașov vor fi iluminate în culorile drapelului ucrainean - galben și albastru, marți și miercuri.
Palatul Parlamentului va fi iluminat, marți și miercuri seară, în culorile steagului Ucrainei - albastru și galben, pentru a marca Ziua Drapelului de Stat și Ziua Independenței sărbătorite de țara vecină, a informat Camera Deputaților.
Ucraina marchează pe 23 august Ziua Drapelului de Stat, iar pe 24 august - Ziua Independenței.
"Prin iluminarea clădirii Parlamentului, România își arată solidaritatea cu statul vecin, afectat de războiul declanșat de Federația Rusă împotriva sa", a transmis Camera Deputaților, într-un comunicat de presă.
Și Primăria Brașov a anunțat că va marca două sărbători importante ale Ucrainei în semn de solidaritate cu țara ce se află de 6 luni în război cu Rusia, după invazia decisă de Kremlin.
Literele de pe Tâmpa și Primăria Brașov vor fi iluminate în albastru și galben în această seară de marți - 23 august, de Ziua Drapelului Național în Ucraina, și miercuri seară, 24 august, de Ziua Independenței în Ucraina.
„Din păcate, Ziua Independenței Ucrainei coincide și cu împlinirea a 6 luni de la începutul invaziei ruse.
Brașovul a fost printre primele comunități care s-a implicat activ pentru a trimite ajutoare și pentru a îi sprijini pe refugiații ucraineni.
După luni de zile de implicarea a comunității brașovene, de la primărie, organizații neguvernamentale, companii, la simpli cetățeni, în trimiterea de tone de ajutoare în Ucraina și sprijinirea a mii de cetățeni ucraineni care au ajuns la Brașov, eforturile comunității brașovene vor continua până la finalizarea războiului”, a transmis, într-un comunciat de presă, Primăria Brașov.