Actual· 2 min citire

"Soldații. Poveste din Ferentari", în cinematografele românești pe 2 februarie 2018

"Soldații. Poveste din Ferentari", în cinematografele românești pe 2 februarie 2018

"Soldații. Poveste din Ferentari", în cinematografele românești pe 2 februarie 2018

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 4 sept. 2017, 12:44

"Soldații. Poveste din Ferentari", debutul în lungmetraj al regizoarei Ivana Mladenovic, va fi lansat în cinematografele românești pe 2 februarie 2018.

Filmul spune povestea lui Adi, un antropolog în vârstă de 40 de ani, care, după ce a fost părăsit de iubita lui, se mută în Ferentari pentru a documenta un doctorat despre manele. Acolo îl întâlnește pe Alberto, un rom sărac, fost pușcăriaș, care promite să îl ajute să cunoască cântăreți. Destul de repede, cei doi încep o relație. Când banii se termină, amândoi se trezesc captivi într-un apartament în care se iubesc sincer și se folosesc unul de altul.

Pelicula, o adaptare liberă după romanul cu același titlu scris de Adrian Schiop și publicat la editura Polirom în 2013, îi are în rolurile principale pe Adrian Schiop și Vasile Pavel Digudai.

"Soldații. Poveste din Ferentari", în cinematografele românești pe 2 februarie 2018

Scenariul este semnat de Ivana Mladenovic și Adrian Schiop, imaginea – de Luchian Ciobanu, montajul a fost realizat de Cătălin Cristuțiu, costumele – de Maria Pitea, de scenografie a fost responsabil Adrian Cristea, iar de machiaj – Maria Andreescu. Producători sunt Ada Solomon, Jelena Mitrovic (Serbia), Cassandre Warnauts și Jean Yves Roubin (Belgia).

"Soldații. Poveste din Ferentari" este o producție Hi Film Productions (România) în coproducție cu Film House Bas Celik (Serbia) și Frakas Productions (Belgia), cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Film Center Serbia, Ministerul Culturii și Informației Serbia, Tax Shelter of Belgian Federal Government, Casa Kafka Pictures prin Belfius și Eurimages. A fost finanțat de Proximus Belgia și Living Pictures Serbia, dezvoltat în cadrul Transilvania Pitch Stop, Cinelink Sarajevo și cu sprijinul Mobra Film.

Pelicula va avea premiera mondială pe 10 septembrie și va beneficia de cinci proiecții în secțiunea "Discovery" a celei de-a 42-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Toronto, care va avea loc în perioada 7 - 17 septembrie 2017.

Premiera de gală va avea loc în prezența regizoarei Ivana Mladenovic, actorului și scenaristului Adrian Schiop, dar și a producătoarei Ada Solomon.

"Soldații. Poveste din Ferentari" a fost selectat și în competiția oficială a Festivalului de Film de la San Sebastián 2017, care va avea loc între 22 și 30 septembrie.

"Soldații. Poveste din Ferentari" este distribuit la nivel internațional de Beta Cinema, iar în România de microFILM.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News