Opt noi focare de COVID-19 au fost înregistrate în trei spitale din municipiul Ploiești, în ultimele 24 de ore. Unul dintre acestea a fost constatat la Secția de Radioterapie a Spitalului Municipal "Schuller", în timp ce alte focare s-au înregistrat la secțiile de Neurologie, Neurochirurgie și Chirurgie din Spitalul Județean de Urgență Ploiești, potrivit libertateazilei.net.
Potrivit datelor publicate de Prefectura Prahova, cele opt focare s-au înregistrat la Spitalul CFR Ploiești, Spitalului Municipal Schuller și Spitalul Județean de Urgență Ploiești.
La Spitalul Municipal "Schuller", trei pacienți cu cancer din compartimentul Radioterapie sunt infectați. În același spital, au fost diagnosticați cu COVID-19 trei angajați și șase pacienți de pe Secția Recuperare - Fizioterapie, precum și doi salariați și patru pacienți din compartimentul Hematologie.
Cele trei noi focare se adaugă altor două depistate în acest spital în ultima lună.
La Spitalul Județean de Urgență Ploiești au fost identificate focare de COVID în Secția de Ortopedie și Traumatologie unde 3 salariați și 7 pacienți sunt pozitivi la SARS-CoV-2.
În Secția de Neurochirurgie unde au fost infectați 3 salariați și 12 pacienți. În Secția de Chirurgie II unde au fost testați pozitiv 23 de pacienți și în Secția de Neurologie, unde sunt infectați doi salariați și 19 pacienți.
La spitalul CFR Ploiești, trei angajați ai atelierului mecanic au fost infectați.
,,Pacienții sunt sub supravegherea medicilor specialiști de pe secțiile COVID aferente fiecărui spital din cele trei”, precizează Prefectura Prahova.