Sfinții 40 de Mucenici

Sfinții 40 de Mucenici
Sfințiii 40 de Mucenici sunt soldați romani care, pentru credința lor, au fost omorâți în vremea împăratului Licinius, din porunca guvernatorului Agricola.
Sfinții 40 de Mucenici au pătimit în orașul Sevastia din Armenia, în vremea lui Licinius (307-323), împăratul roman de Răsărit. Cu prilejul praznicului Sfinților 40 de Mucenici, se oficiază Sfânta Liturghie a Sfântului Grigorie Dialogul sau a Darurilor mai înainte sfințite, spune purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, părintele Constantin Stoica.
Cei 40 de mucenici, originari din Capadocia (Asia Mică), erau ostași în Legiunea a XII-a Fulminata, staționată la Melitene (Armenia) și condusă de guvernatorul Agricola. Împăratul Licinius, după ce în anul 313 a semnat împreună cu Sfântul Constantin cel Mare, cumnatul său, Edictul de la Mediolanum (Milano de astăzi), prin care se acorda libertate religioasă creștinilor, a pornit o prigoană împotriva creștinilor din partea de răsărit a Imperiului Roman, în urma unui conflict de interese cu augustul Occidentului.
În armata romană exista obiceiul ca principalul cult să fie adresat împăratului. Cei 40 de ostași romani din Legiunea a XII-a Fulminata au refuzat să se jertfească împăratului și zeilor, motiv pentru care au fost întemnițați, iar opt zile mai târziu, au fost judecați. Sfinții mucenici au mărturisit pe mântuitorul Hristos cu toată credința și tăria sufletească și, de aceea au fost omorâți, a adăugat părintele Stoica.
Numele celor 40 de Sfinți Mucenici sunt Chirion, Candid, Domnos, Isihie, Ieraclie, Smaragd, Valent, Vivian, Evnichie, Claudie, Prisc, Teodul, Eutihie, Ioan, Xantie, Ilian, Sisinie, Aghie, Aetie, Flavie, Acachie, Ecdit, Lisimah, Alexandru, Ilie, Leontie, Gorgonie, Teofil, Dometian, Gaie, Atanasie, Chiril, Sacherdon, Nicolae, Valerie, Filoctimon, Severian, Hudion, Meliton și Aglaie. Soldații au fost osândiți, în vreme de iarnă, să stea toată noaptea în mijlocul unui lac din apropierea Sevastiei. Pe când se aflau în mijlocul apei, unul dintre ei, ieșind din lac, a fost băgat în apă caldă și a murit. Văzând în noapte pe sfinți înconjurați de lumină și cununi, pogorându-se din cer asupra fiecăruia dintre ei, unul dintre ostașii care erau de pază acolo a intrat laolaltă cu sfinții în lac și l-a înlocuit pe cel plecat.
A doua zi, trupurile soldaților au fost arse, o parte din cenușă fiind aruncată în apă, iar alta, cumpărată de creștini de la cei ce i-au ucis. Osemintele lor, câte au mai rămas în cenușă, au fost găsite în prima jumătate a secolului al V-lea de binecredincioasa Pulcheria, sora împăratului Teodosie al II-lea (408-450), într-o capelă în pământ, în afara zidurilor Constantinopolului, unde fusese odinioară casa și grădina unei diaconițe cu numele de Eusebia și deasupra cărora se construise o biserică mai mare, în cinstea martirului Thyrus.
O parte din aceste moaște se află în capela familiei Sfântului Vasile cel Mare, din provincia Pont (Asia Mică). În această capelă au fost înmormântați Sfinții Vasile cel Mare, Macrina cea Tânără, sora arhiepiscopului Cezareii Capadociei, și Emilia. Potrivit tradiției, în ziua de 9 martie, gospodinele prepară mucenicii. Aceștia pot fi pregătiți ca o prăjitură cu miez de nucă și miere sau un aluat în forma cifrei opt, fiert în apă cu mirodenii și nucă.
Mucenicii se împart la rude, vecini, oameni sărmani, pentru pomenirea celor morți, dar și pentru belșugul viitoarelor recolte. Se mai spune că, în acesată zi, poarta cerului se deschide și moșii se întorc între cei din care s-au ridicat. Situarea acestei sărbători în preajma echinocțiului nu este întâmplătoare, pentru că, în viziunea populară, trecerea între cele două lumi se poate face numai urmând drumul Soarelui. Sărbătoarea mucenicilor trebuie pusă în legătură cu pregătirea pământului pentru noul an agricol și a uneltelor necesare.
Tot în 9 martie se încheie perioada cunoscută ca "zilele babelor" și începe săptămâna moșilor.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























