Sfaturi de la Carl Jung, părintele psihologiei analitice. Toată lumea ar trebui să țină cont de ele
Carl Jung, considerat părintele psihologiei analitice, este cunoscut ca unul dintre cei mai mari psihologi și psihiatri de până acum. Iată care sunt sfaturile acestuia.
Cine a fost Carl Jung
A studiat medicina generală și a făcut studii de psihiatrie la Bassel. A predat la Facultatea de Medicină din Zürich, iar la clinica psihiatrică universitară Burgholzli a fost medic-șef. Fiind interesat atât de psihoterapia clinică, cât și de cercetarea experimentală și teoretică.
În urma colaborării de cinci ani cu Freud, influenței marcante pe care acesta a avut-o asupra lui, dar mai ales rupturii de acesta, Jung creează propriul sistem de interpretare psihanalitică. Acest sistem se baza pe concepte noi extrase din experiența clinică pe care o avea și pe reintroducerea culturii ca dimensiune fundamentală a omului.
Astfel, părintele psihologiei analitice a identificat două tendințe, introversiunea și extroversiunea. De asemenea și patru funcții psihologice, senzația, gândirea, sentimentele și intuiția, pe care le-a dezvoltat în studiile lui. El a arătat ca acestea stau la baza diferitelor tipologii umane.
Iată 10 sfaturi pe care ni le dă părintele psihologiei analitice, care ne pot face viața mai frumoasă și mai bună, dacă vom ține cont de ele.
Sfaturi de la părintele psihologiei analitice
Nu reține oamenii care vor să se îndepărteze de tine, pentru că așa nu vor avea loc să se apropie cei care vor să te cunoască.
Singurătatea nu înseamnă a nu avea oameni lângă tine, ci a nu le putea comunica lucruri care sunt importante pentru tine sau a simți limitele care pentru ei nu pot fi trecute.
Tot ce ne irită la ceilalți ne învață să ne înțelegem pe noi înșine.
Eu nu sunt ceea ce mi s-a întâmplat, eu aleg sa fiu cine vreau.
Lucrurile la care opui rezistență vor persista.
Putem crede că ne putem controla complet, în schimb, un prieten ne poate povesti cu lejeritate ceva despre noi, la care nici nu ne-am gândit.
Întâlnirea dintre două persoane e ca și contactul dintre două substanțe chimice, dacă există o reacție, ambele se transformă.
Depresia este ca o doamnă îmbrăcată în negru, dacă vine, nu o da afară, mai bine invit-o la masă ca să asculți ce vrea să îți spună.