Luni, 8 august, se vor epuiza toate resursele pe care planeta le putea regenera până la sfârșitul anului, a calculat Global Footprint Network, un ONG care se ocupă de protecția mediului. Din acel moment și până pe 31 decembrie, omenirea va trăi pe credit, scrie Le Figaro. Oamenii au atins acest plafon pentru prima dată la 19 decembrie 1987.
Un comunicat semnat de două dintre cele mai mari organizații de mediu din lume, Global Footprint și World Wide Fund for Nature, anunță că resursele de apă, de efective de animale, de pește și culturi agricole pe care planeta le poate produce până la sfârșitul acestui an vor fi epuizate pe 8 august, scrie adevarul.ro.
În 2015, ziua în care omenirea a început să trăiască pe credit a fost 13 august iar activiștii de mediu au calculat că în 2030 resursele regenerabile vor fi epuizate pe 28 iunie. „Pentru acoperirea consumului, avem nevoie în acest moment de 1,6 planete”, scrie în comunicatul celor două organizații. „Costul acestui supraconsum este deja vizibil: penuria de apă, deșertificarea, eroziunea solului, scăderea productivității agricole și a resurselor piscicole, dispariția speciilor de animale și defrișările”, arată aceeași sursă.
La această situație, cea mai mare influență asupra degradării planetei o au emisiile de dioxid de carbon, susțin activiștii de mediu. CO2 reprezintă „60% din amprenta ecologică globală” pe care o lasă oamenii, a calculat Global Footprint. În ultimii 46 de ani, ziua în care resursele naturale s-au epuizat a venit din ce în ce mai devreme. În 1970, a fost calculată pentru 23 decembrie. Au urmat 3 noiembrie în 1980, 13 octombrie în 1990, 4 octombrie în 2000, 3 septembrie în 2005 și 20 august în 2014. În 2013 Fondul Mondial pentru Natură (WWF) estimea că pentru satisfacerea nevoilor umanității, ar fi necesară mai mult de o planetă și jumătate, acum este nevoie de 1,6 planete. Până în 2050, va fi nevoie chiar de două planete.
Creșterea demografică și consumul individual sunt principalele motive ale acestei situații. Acest bilanț ar putea fi atenuat prin contribuția fiecărui locuitor: de exemplu, prin consumul unei cantități mai mici de carne, prin efectuarea unui număr mai mic de călătorii cu avionul sau prin cumpărarea unor aparate electronice mai eficiente energetic, precizează WWF.