Cuviosul Dimitrie cel Nou de la Basarabi a fost proclamat ocrotitor al Bucureștiului în anul 1792, în vremea păstoririi Mitropolitului Filaret al II-lea. Pentru că Sfântul Dimitrie cel Nou a săvârșit numeroase minuni, fiind venerat de credincioșii din întreaga țară, patriarhul Justinian Marina a propus Sfântului Sinod generalizarea cultului Cuviosului în Biserica Ortodoxă Română. Proclamarea canonizării Sfântului Dimitrie cel Nou a avut loc în anul 1955, când i s-a acordat ca zi de prăznuire data de 27 octombrie.
Practicile de venerare a morților se continuă și în această zi. Credincioșii merg la cimitir cu ofrande sfințite la biserică și le împart la mormântul rudelor decedate în famillia lor. În același timp, există obiceiul să se aprindă câte zece lumânări la mormintele celor care au murit fără lumânare. Fiecate mormânt este împodobit cu flori de toamnă.
Cine are un mare necaz trebuie să-l mărturisească Cuviosului Dimitrie. Tradiția spune că, îndeosebi în această zi, la slujba de prăznuire, Dumnezeu ne trimite darurile sale și împlinește rugile noastre prin intermediul Cuviosului Dimitrie cel Nou, potrivit jurnaldevrancea.ro.
Acum ofrandele cu fructe – mere, nuci, struguri și cu miere se dăruiesc bătrânilor singuri, neajutorați, îndeosebi celor care trăiesc în azile care, în tradiția populară, sunt ca și „pusnicii”.
Dacă nu s-au încheiat vechile înțelegeri între stăpânii oilor și ciobani în ziua de 26, considerată ziua socotelilor sau a soroacelor, acest lucru se poate finaliza în ziua de prăznuire a Cuviosului Dimitrie cel Nou.
Urmând această rânduială, creștinii ortodocși cinstesc și veșmintele care au acoperit sfintele moaște ale sfinților, așa cum se întâmplă în România cu veșmintele Sfântului Cuvios Dimitrie, ale Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași și ale Sfintei Mucenice Filofteea de la Curtea de Argeș, precum și ale altor sfinți.