SFANTA PARASCHEVA. Peste 400 de credincioși au participat, luni după-amiază, la o procesiune în municipiul Vaslui cu icoana și racla cu fostele veșminte de până acum o sută de ani ale Cuvioasei Parascheva, oamenii veniți din județ și chiar din țară parcurgând câțiva kilometri pe străzile din oraș.
SFANTA PARASCHEVA. Condus de șapte preoți din județul Vaslui, convoiul a pornit de la Biserica "Sfânta Parascheva” din municipiu pe un traseu care a cuprins o serie de artere importante din municipiu, respectiv străzile Traian, Donici și Mihail Kogălniceanu, traseul fiind scurtat față de anii din urmă din cauza lucrărilor de reabilitare ale infrastructurii orașului.
Cei peste 400 de credincioși care au participat la procesiune au fost supravegheați de către polițiști și jandarmi, care au blocat circulația rutieră pe străzile pe unde s-a deplasat convoiul, timp de aproape două ore, fiind prevenite și incidentele care ar fi putut să apară.
"Această procesiune este ceva deosebit în fiecare an. Ne-au fost dăruite veșmintele Sfintei Cuvioase Parascheva pentru a avea o bucurie din care trebuie să gustăm cu toții. Procesiunea s-a încheiat cu o slujbă religioasă ținută de 15 preoți, fostele veșminte ale sfintei și icoana fiind depuse la biserica din Vaslui care poartă numele ocrotitoarei Moldovei pentru ca oamenii să se poată ruga și mâine (n.r.-marți) pentru sănătate și iertarea păcatelor”, a declarat, luni, corespondentului Mediafax preotul paroh al Bisericii „Cuvioasa Parascheva”, Neculai Bădărău.
Veșmintele din racla care s-a aflat în procesiune prin municipiul Vaslui sunt cele cu care a fost îmbrăcată, până în urmă cu aproximativ o sută de ani, Cuvioasa Parascheva, sfânta ale cărei moaște sunt la catedrala Mitropoliei Moldovei și Bucovinei din Iași. Racla a fost oferită Bisericii "Sfânta Parascheva” din Vaslui în urmă cu câțiva ani de către mitropolie și de atunci, în fiecare an, în preziua Sfintei Parascheva, sunt scoase în procesiune pe străzile din Vaslui.