Actual· 2 min citire

Șeful SRI, George Maior, citat în dosarul hackerului GUCCIFER

Șeful SRI, George Maior, citat în dosarul hackerului GUCCIFER

Șeful SRI, George Maior, citat în dosarul hackerului GUCCIFER

Publicat13 mai 2014, 09:53
SursăREALITATEA TV

Directorul SRI, George Maior, este chemat la audieri în dosarul celebrului hacker Marcel Lazăr Lehel, cunoscut drept "Guccifer". Șeful Serviciului Român de Informații a fost citat pe adresa de domiciliu, însă nu a primit documentul. Magistrații au amânat procesul pentru 26 mai și-i vor trimite citația lui Maior la sediul SRI.

Judecătorii au stabilit un nou termen în dosarul hackerului "Guccifer", după ce citația trimisă lui George Maior acasă s-a întors la Tribunalul București.

Șeful SRI, George Maior, este obligat să se prezinte în sala de judecată. Asta după ce instanța a dispus citarea lui chiar la sediul Serviciului Român de Informații.

DIICOT îl acuză pe Marcel Lazăr Lehel că a violat corespondențele unor persoane publice din țara noastră, printre și George Maior. După ce a spart căsuța de e-mail a directorului SRI, Guccifer a încercat să facă publice informațiile, iar în acest scop s-a gândit să-l contacteze pe Dan Voiculescu.

"După ce în prealabil a sunat pe numărul de telefon utilizat de Voiculescu Dan și a vorbit cu asistentul personal, a expediat un mesaj care conținea date cu caracter personal ale persoanei vătămate de la adresa de e-mail compromisă a lui George Maior către adresa xxxxxx@grifco.ro utilizată de martora I.L, angajată la S.C. GRIFCO SA", susțin procurorii.

Guccifer ar fi spart și conturile de email ale unor persoane publice de peste ocean. Printre acestea, și fostul secretar de stat american Colin Powell, cel care ar fi avut o relație cu Corina Crețu. Tocmai de aceea, și europarlamentarul român trebuie să se prezinte la tribunal.

"Te-am iubit prea mult pentru prea mulți ani. Ești marea iubire a vieții mele. Nu credeam că la 43 de ani voi mai suspina după un bărbat ca o adolescentă. Nimeni nu spune că trebuie să ajungem în pat. Vreau doar să te văd, nimic mai mult", i-ar fi scris Corina Crețu lui Colin Powell.

Lista victimelor lui Guccifer, cuprinde și alte nume sonore din industria de entertainment, dar și oameni de afaceri, diplomați și membri ai familiilor Bush și Rockefeller.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News