Actual· 1 min citire

Șeful Laboratorului de medicină legală din Roman, reținut pentru luare de mită

Șeful Laboratorului de medicină legală din Roman, reținut pentru luare de mită

Șeful Laboratorului de medicină legală din Roman, reținut pentru luare de mită

Publicat16 mai 2014, 17:37
SursăMediafax

Șeful Laboratorului de Medicină Legală din Spitalul de Urgență Roman a fost reținut după ce a fost prins în flagrant când lua mită 300 de lei pentru a elibera un certificat medico-legal în care a trecut un număr mai mare de îngrijiri medicale decât cele necesare vindecării.

Respectivul certificat urma să fie eliberat de Ioan Radu Maxim unui investigator sub acoperire, pentru a fi depus la dosarul penal constituit ca urmare a unui accident rutier, precizează Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ).

Potrivit anchetatorilor, Maxim, singurul medic legist din zona Municipiului Roman, a atestat, în mod nereal, în alte șase certificate medico-legale, un număr de zile de îngrijiri medicale mai mic/mai mare decât cele necesare/efectuate în fapt, în vederea atenuării sau agravării situației juridice a beneficiarului/agresorului. În schimbul acestor servicii, el ar fi primit sume de bani.

În urma perchezițiilor făcute vineri la locuința medicului și la cabinetului acestuia, au fost ridicate mai multe documente și diverse sume de bani în lei și valută.

Ioan Radu Maxim va fi prezentat Tribunalului București, cu propunerea de arestare preventivă.

În acest dosar, procurorii au colaborat cu ofițeri de la Direcția Generală Antifraudă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) și au beneficiat de suportul tehnic și informativ al Serviciului Român de Informații (SRI).

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News