Directorul Casei Județene de Pensii Bihor, Leontin Țîrle, reținut, joi, de DNA pentru că ar fi primit mită 8.400 de euro și foloase necuvenite - pizza și whisky - de la medici ai Serviciului de Expertiză Medicală al instituției, a fost arestat preventiv de Tribunalul Bihor, decizia nefiind definitivă.
Potrivit Tribunalului Bihor, instanța a admis, vineri seară, propunerea de arestare făcută de către procurorii DNA Oradea pe numele directorului Casei Județene de Pensii Bihor, Leontin Țîrle, acuzat de fapte de corupție.
Decizia Tribunalului Bihor nu este definitivă și poate fi atacată, urmând ca o eventuală contestație să se judece la Curtea de Apel Oradea, relatează News.ro.
Șeful Casei Județene de Pensii Bihor, Leontin Țîrle, a fost reținut, joi, de DNA, fiind acuzat că a primit mită 8.400 de euro și foloase necuvenite - pizza și whisky - de la medici de la Serviciul de Expertiză Medicală al instituției, știind că acestea proveneau din comiterea unor fapte penale.
Procurorii DNA Oradea au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore a lui Leontin Țîrle, în calitate de director executiv al Casei Județene de Pensii Bihor, pentru luare de mită în formă continuată (9 acte materiale) și tăinuire în formă continuată (19 acte materiale).
Anchetatorii arată că, în perioada 2014 - 2015, Țîrle a primit de la patru medici de la Serviciul de Expertiză Medicală al Casei Județene de Pensii Bihor - denunțători în cauză - mai multe sume de bani cuprinse între 300 și 700 de euro, în total 8.400 euro, și foloase necuvenite, pizza și whisky, știind că proveneau din comiterea unor fapte penale.
”Concret, aceste foloase au fost primite de către denunțători în legătură cu îndeplinirea unor acte care intrau în atribuțiile lor de serviciu, respectiv: emiterea unor decizii medicale asupra capacității de muncă a persoanelor respective, încadrarea într-un grad de invaliditate, revizuirea medicală ori prelungirea concediului medical peste 90 de zile”, arată DNA.
De asemenea, în perioada 18 mai – 11 iunie 2015, leontin Țîrle a primit sume de bani de la un alt medic (denunțător în cauză), în total 5.423 lei, ”în legătură cu neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu, constând în aplicarea întocmai și la timp, la Casa Județeană de Pensii, a deciziilor luate de conducerea Casei Naționale de Pensii”.
”Acest lucru i-a permis denunțătorului să avizeze cazurile noi pentru încadrarea în grad de invaliditate, în condițiile în care încadrarea în grade de invaliditate trebuia să se facă la nivelul fiecărui cabinet medical de către medicii specialiști. În această manieră, denunțătorului i s-a creat posibilitatea de a obține sume de bani într-un cuantum mai ridicat și mai multe foloase materiale, sumele de bani primite de acesta în legătură cu avizarea cazurilor noi fiind mai mari decât cele primite în situația revizuirilor”, mai precizează procurorii anticorupție.