În ședința de Guvern de astăzi urmează să se discute și o hotărâre privind prelungirea stării de urgență cu 30 de zile.
Cabinetul Orban urmează să discute, în ședința de vineri, o hotărâre privind prelungirea stării de alertă cu 30 de zile, începând cu data de 16 august, și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, potrivit ordinii de zi care a fost afișată pe site-ul Secretariatului General al Guvernului.
"Măsurile de prevenire și control al infecțiilor cu coronavirusul SARS-CoV-2, condițiile concrete de aplicare și destinatarii acestor măsuri, precum și instituțiile și autoritățile publice care pun în aplicare sau urmăresc respectarea aplicării măsurilor pe durata stării de alertă prevăzute în anexele nr. 1 - 3 la proiectul hotărârii sunt pe fond similare cu cele în vigoare la data de 17 iulie 2020, cuprinse în anexele nr. 1 - 3 la Hotărârea Guvernului 553/2020, cu modificările și completările ulterioare", potrivit notei de fundamentare a proiectului.
Potrivit sursei citate, acestea includ modificările efectuate în scopul relaxării măsurilor de prevenire și control al infecțiilor cu SARS-CoV-2, respectiv măsurile non-medicale care și-au dovedit eficiența și eficacitatea la nivel mondial, cum sunt portul măștii și reducerea interacțiunii fizice între persoane, care să fie aplicate în special în zonele aglomerate.
Pe agenda ședinței de vineri a Executivului figurează și un proiect de hotărâre privind acordarea unor ajutoare de urgență în sumă totală de 393.100 lei pentru sprijinirea a 116 familii și persoane singure care se află în situații de necesitate ori deosebite cauzate de incendii, probleme grave de sănătate ori alte cauze care pot conduce la riscul de excluziune socială. Beneficiarii provin din județele Bacău, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Cluj, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Hunedoara, Ialomița, Iași, Mehedinți, Neamț, Olt, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Vâlcea, Vaslui și din București.
Un alt proiect de hotărâre vizează aprobarea Programului național de digitalizare a microîntreprinderilor, întreprinderilor mici și mijlocii, finanțat în cadrul Programului Operațional Competitivitate 2014-2020.
Guvernul va decide în ședința de vineri și cu privire la rechemarea consulilor generali ai României la Marsilia, Iulia Buje, și Odesa, Emil Rapcea.
În cadrul reuniunii va fi prezentată și o informare privind stadiul pregătirii și organizării alegerilor locale.
Guvernul ar urma să discute în ședința de vineri și o rectificare bugetară. Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a declarat, joi, că urmează să se adopte o ordonanță de urgență care va aduce unele modificări necesare pentru a pune în aplicare rectificarea bugetară.