Ședința de Guvern azi: Importante modificări fiscale, statutul cadrelor militare, autostrada Craiova - Filiași, printre actele de pe masa Executivului

Ședința de Guvern de joi, 28 martie
Guvernul urmează să aprobe în ședința de joi, 28 martie, un proiect de ordonanță de urgență privind modificarea unor măsuri fiscal-bugetare, precum posibilitatea stabilirii, în anumite condiții, a unui număr de funcții de conducere de 10% în autorități, agenții sau instituții reorganizate prin Legea nr. 296/2023 și acordarea și de către operatorii cu pierderi contabile a anumitor creșteri salariale.
Proiectul de OUG pus în transparență de Ministerul Finanțelor prevede instituirea posibilității Guvernului de a stabili prin memorandum un număr total de funcții de conducere mai mare de 8%, dar fără a depăși 10% din numărul total de posturi aprobate, dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiții: autoritatea/agenția/instituția s-a reorganizat ca urmare a implementării prevederilor Legii nr. 296/2023, până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență; după data intrării în vigoare a Legii nr. 296/2023 a primit atribuții suplimentare pentru punerea în aplicare a unor prevederi legislative europene.
De asemenea, pentru operatorii economici care au indicatori de rezultat sau de proiect stabiliți în baza unor contracte de finanțare din fonduri europene nerambursabile se reglementează posibilitatea ca, în baza aprobării autorității publice tutelare, să efectueze cheltuieli necesare în vederea realizării acestor indicatori prin excepție de la prevederile din capitolul III - Măsuri pentru disciplina economico-financiară din Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare.
ANAF se pregătește să dea iama peste afacerile de familie. Cum va verifica dacă frați și surori au mai multe firme?
Proiectul de act normativ mai propune ca Executivul să poată stabili anual, prin memorandum elaborat de Ministerul Finanțelor, în cazul societăților naționale, companiilor naționale și societăților cu capital integral sau majoritar de stat, precum și în cazul regiilor autonome înființate de stat, care aplică prevederile Ordonanței Guvernului nr. 64/2001, repartizarea unei cote din profitul net realizat sub formă de dividende/vărsăminte la bugetul de stat mai mare decât limita stabilită de minimum 50% dividende/vărsăminte la bugetul de stat.
Conform notei de fundamentare, pentru a nu afecta veniturile salariale aflate în plată pentru majoritatea personalului operatorilor economici se propune menținerea acordării bonusurilor reprezentând drepturile de hrană/indemnizația de hrană/tichetele de masă/norma de hrană la valoarea aflată în plată pentru personalul ale cărui salarii lunare nete sunt de până la 8.000 lei, inclusiv, atât pentru operatorii economici care nu au pierderi, cât și pentru operatorii economici care au înregistrat pierderi.
Totodată, se prevăd sancțiuni pentru nerespectarea politicii salariale de către operatorii economici care înregistrează pierderi și/sau plăți restante.
Apocalipsa fiscală din 2025 va aduce majorări pe segmentul taxelor locale pe proprietate. Avertismentul unui studiu de specialitate
Proiectul de OUG mai propune, având în vedere succesul de care s-a bucurat Programul social național de susținere a cuplurilor și a persoanelor singure pentru creșterea natalității și numeroasele solicitări ale potențialilor beneficiari înscriși deja pe o listă de așteptare, continuarea derulării proiectului și în anul 2024, prin crearea condițiilor pentru asigurarea creditelor de angajament necesare.
*** Guvernul urmează să discute și un proiect de ordonanță de urgență privind modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal și a articolului LIX din Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung.
"Pentru a evita eludarea prevederilor legale privind plata anticipată a accizelor în cazul destinatarilor înregistrați, se propune completarea articolului 375 în sensul introducerii obligației de a depozita produsele recepționate doar în spațiile declarate și autorizate pentru recepția produselor accizabile, în situația în care nu se utilizează opțiunea de livrare directă conform articolului 401 alineat (3), precum și introducerea unei infracțiuni pentru nerespectarea acestei obligații", se arată în nota de fundamentare.
Ce meserie are românul plătit cu cel mai mare salariu din țară: 33.000 de lei pe lună
*** Un alt proiect de ordonanță de urgență care va fi discutat de Guvern vizează modificarea și completarea Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare.
" Demersul legislativ are ca efect imediat reducerea semnificativă a deficitului de încadrare cu subofițeri și, implicit, creșterea capacității de reacție a unităților militare la schimbările imprevizibile ale mediului de securitate. Totodată, se creează cadrul normativ pentru formarea subofițerilor sanitari în cadrul instituțiilor civile de învățământ de profil. Potrivit nevoilor Ministerului Apărării Naționale, posturile militare de asistent medical sunt prevăzute doar cu grade de subofițeri, diferența constând în nivelul de studii alocat postului, respectiv superioare, postliceale sau medii. Astfel, modificările propuse se referă la clarificarea și uniformizarea condițiilor de studii pe care trebuie să le îndeplinească potențialii
candidați pentru profesia militară", se explică în nota de fundamentare.
*** Va fi analizat și un proiect de ordonanță de urgență pentru modificarea articolului 1 alineatele (10) și (11) din OUG nr. 15/2022 privind acordarea de sprijin și asistență umanitară de către statul român cetățenilor străini sau apatrizilor aflați în situații deosebite proveniți din zona conflictului armat din Ucraina.
*** Pe agenda Executivului, se va mai afla un proiect de hotărâre privind acordarea unor ajutoare de urgență, precum și pentru modificarea HG nr. 1301/2023 privind acordarea unor ajutoare de urgență.
Lucrări pe râul Dâmbovița între Operă și planșeul de la Unirii, pentru remedierea unor fisuri. Trotinete aruncate de bucureșteni, găsite după golirea albiei
Prin proiect se propune acordarea de ajutoare de urgență în sumă totală de 1.762.600 lei pentru sprijinirea unui număr total de 445 de familii și persoane singure aflate în situații de necesitate, din 34 de județe ale țării.
*** Guvernul va analiza și un proiect de hotărâre pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții "Autostrada Craiova - Filiași și Drum Expres Filiași - Târgu Jiu", județele Dolj și Gorj.
*** Programul multianual strategic de cooperare internațională pentru dezvoltare și asistență umanitară 2024 - 2027 se va discuta și el joi.
*** Executivul urmează să aprobe și un proiect de hotărâre privind instituirea unei scheme de ajutor de stat având ca obiectiv dezvoltarea regională prin stimularea realizării de investiții.
*** Guvernul va aproba și un memorandum având ca temă litigiul inițiat de Federația Rusă împotriva a 37 de state, inclusiv România, în cadrul Organizației Aviației Civile Internaționale (OACI).
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

























